Începe războiul în PNL pe tema demisiei lui Crin Antonescu
Unii lideri liberali din teritoriu aşteaptă demisia lui Crin Antonescu de la conducerea PNL, în timp ce alţii speră ca acesta să renunţe la idee.
Liderul PNL Covasna, Marius Obreja, spune că, dacă PNL obţine sub 20% la europarlamentare potrivit rezultatelor oficiale, preşedintele Crin Antonescu va trebui să-şi dea demisia "într-un termen rezonabil".
"Dacă partidul va avea, după rezultatele oficiale, sub 20%, Crin Antonescu trebuie să-şi dea demisia într-un termen rezonabil, fiindcă aşa a spus el", a spus Obreja, care este vicepreşedintele Senatului.
Totodată, preşedintele PNL Covasna a afirmat că nu dă şanse mari refacerii USL. "Nu dau şanse mari refacerii USL, iar argumentul meu ar fi comportamentul de vătaf al PSD", a conchis Obreja.
Liderul PNL Hunedoara, Mircea Moloţ, crede că preşedintele PNL Crin Antonescu va demisiona dacă în urma numărării voturilor scorul PNL se menţine sub 20%, întrucât "este un om care îşi ţine cuvântul", el apreciind că "în niciun caz gândul liberalilor nu ar trebui să ducă la USL".
"Nu îmi doresc acest lucru, dar e posibil ca preşedintele să demisioneze. La cum îl cunosc eu pe Crin Antonescu va demisiona, dacă a apucat să spună că o va face dacă nu atingem un prag, pentru că este un om care se ţine de cuvânt", a declarat preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Moloţ.
Acesta susţine că, chiar dacă rezultatele exit-poll-urilor se menţin şi după numărarea voturilor, în niciun caz nu ar trebui ca "gândul PNL să ducă la USL". "În niciun caz gândul PNL să ducă la USL. Sub nicio formă nu îmi doresc USL. Nici eu şi nici alţi preşedinţi de organizaţii PNL cu care am discutat", a mai spus Moloţ.
Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, a declarat că, dacă în urma numărării voturilor scorul PNL se menţine sub 20%, Crin Antonescu nu ar trebui să demisioneze din funcţie, acesta făcând "o declaraţie pripită" în acest sens, Robu adăugând că alegătorii au fost induşi în eroare şi au crezut că votează USL.
"Nu cred că PNL a fost taxat de electorat pentru ruperea USL, cred că s-a făcut o mare intoxicare a cetăţenilor, în mediul rural foarte mulţi au votat cu PSD-UNPR-PC crezând că votează cu USL. Au fost intoxicaţi în acest sens şi această manipulare, din păcate, a ţinut", a spus Robu.
Întrebat dacă ar trebui ca liderul partidului, Crin Antonescu, să demisioneze în urma rezultatului alegerilor, Robu a spus că speră că acesta nu va demisiona şi că "s-a pripit" când a vorbit de demisie. "Ne va răspunde dânsul (Crin Antonescu - n.r.) dacă va demisiona. Eu sper să nu-şi dea demisia. După părerea mea, a fost o declaraţie pripită, pentru că pe scena politică se întâmplă multe lucruri şi nu e bine să faci astfel de angajamente. Cred că atunci a greşit şi vom vedea care va fi scorul final al PNL. Ajungi câteodată şi în situaţia să analizezi prin prisma răului cel mai mic. Eu cred că în acel moment, când a afirmat că-şi va da demisia, a făcut o greşeală şi am spus lucrul acesta încă de atunci. La ora actuală, ecuaţia politică este foarte diferită de cea de la momentul afirmaţiei şi se impun redefiniri ale poziţiei", a mai spus Robu.
Preşedintele PNL Timiş a mai precizat că dreapta politică este divizată acum şi că "trebuie să se producă o coagulare" a acesteia. "Dreapta este foarte divizată, numai că trebuie să se producă o coagulare a dreptei. În ce formulă, rămâne de văzut, dar în orice caz, eu nu cred că se poate discuta în alţi termeni decât în jurul partidului de dreapta cu cel mai bun scor", a mai declarat Nicolae Robu.
Preşedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, spune că aşteaptă rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare înainte de a se pronunţa în legătură cu o eventuală demisie a liderului partidului, Crin Antonecu, adăugând însă că refacerea USL nu are nicio legătură cu situaţia actuală.
Întrebat, duminică seară, dacă liderul PNL, Crin Antonescu, ar trebui să demisioneze întrucât formaţiunea nu a obţinut 20 la sută la alegerile europarlamentare, preşedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că aşteaptă rezultatele finale ale votului.
"Avem, luni, şedinţa BPN, aştept rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare, iar până atunci nu pot să mă pronunţ dacă Antonescu să demisioneze sau nu. Nu discutăm pe exit-poll-uri cu diferenţe destul de mari. El va hotărî ce va face. Vreau să văd şi care sunt rezultatele pe judeţul Cluj ale PNL. În ceea ce priveşte refacerea USL, acest lucru nu are nicio legătură cu situaţia actuală. Vorbim de rezultatul obţinut de PNL, nu de alte teme, de foste alianţe", a spus Uioreanu.
Senatorul PNL Cluj Marius Nicoară a declarat duminică seara, pentru Agerpres, că în cazul în care rezultatul liberalilor la europarlamentare va fi apropiat de 20%, Crin Antonescu nu trebuie să demisioneze din funcţia de preşedinte al partidului, el adăugând că "15% nu este aproape de 20%".
"Sper ca datele din sondaje să nu fie cele reale. Sper, de asemenea, ca la nivelul Clujului să avem altceva sau să fim peste ceea ce se arată pe sondajele naţionale. Aştept numărătoarea voturilor pentru că l-am văzut pe Mircea Geoană preşedintele României şi dimineaţa nu mai era, l-am văzut pe Marius Nicoară primarul Clujului şi dimineaţa nu mai era. (...) Eu i-am transmis domnului Crin Antonescu că o demisie la un scor apropiat de ceea ce a zis nu este un lucru pozitiv pentru PNL", a precizat Marius Nicoară.
Întrebat dacă 14% sau 15% consideră că este un scor apropiat de 20%, Marius Nicoară a răspuns negativ.
"Nu, 15% nu este aproape de 20%. Dar nu vreau să am nici un fel de analiză până mâine, când ne întâlnim şi vedem rezultatele", a mai spus Marius Nicoară.
Fostul preşedinte al PNL Satu Mare Ovidiu Silaghi, candidat din partea Alianţei PSD-UNPR-PC pentru postul de deputat în Colegiul 2 Satu Mare, speră ca, după analizarea rezultatelor alegerilor europarlamentare, împreună cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să poată reface Uniunea Social Liberală (USL), fiind convins că acest semnal se va da din toată ţara, transmite Agerpres.
"Mulţumesc colegilor de la PSD care au înţeles momentul şi semnalul politic care veţi vedea că mâine se va da în toată ţara. Noi îl aşteptăm cu interes, eu trag speranţa că împreună cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, să reuşim să aducem PNL acolo unde îi este locul, adică în Uniunea Social Liberală. Nu trebuie să uit marele ajutor şi mâna prietenească întinsă începând de la premierul Victor Ponta la toată echipa PSD", a declarat Silaghi, duminică, la sediul PSD Satu Mare.
Ovidiu Silaghi s-a înscris în PSD cu o zi înainte de termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru Colegiul 2 Satu Mare, după 25 de ani în care a fost membru PNL, el ocupând de-a lungul timpului mai multe funcţii publice precum cea de ministru, deputat sau europarlamentar. Silaghi candidat din partea Alianţei PSD-UNPR-PC a fost susţinut şi de PNL Satu Mare, organizaţia motivând că aceasta este singura formulă sub care poate candida din partea USL.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/incepe-razboiul-in-pnl-pe-tema-demisiei-lui-crin-antonescu_147609.html#ixzz32lMfvxxE