Un nou eșec al partidului prezidențial
PMP-iștii președintelui s-au strâns sâmbătă în Piața Victoriei ca să protesteze împotriva ”loviturii de stat” pe care cabinetul condus de Victor Ponta și USL ar fi dat-o prin modificările aduse Codului penal.
Cu toate însă că era a doua încercare de a organiza un protest din ultimele zile, nici de această dată partidul prezidențial nu a reușit să ofere dovada forței sale organizatorice și a sprijinului de masă de care se bucură. Ba dimpotrivă.
Cine a trecut prin zona Pieței Victoria sâmbătă în jurul prânzului a putut observa o mână de indivizi zgribuliți, strânși pe trotuarul din fața Muzeului Antipa. Cu totul au fost câteva sute. Foarte puțin pentru o formațiune politică care se pretinde a fi noua speranța a dreptei românești.
În plus, ceea ce te izbea era faptul că toți participanți purtau articole vestimentare branduite. Semn că, în realitate, manifestanții strânși în Piața Victoriei era activiști de partid.
Desigur, la orice maniestare de asemenea tip este firesc să existe într-o anume proporție activiști, fie și numai pentru ca să aibă grijă de buna desfășurare a protestelor, în cazul în care oamenii participă în număr mare. Dar, în cazul de față, ”mulțimea” era compusă practic exclusiv din activiști – un semn trist pentru PMP-ul lui Tomac, care nu poate fi interpretat altfel decât ca o dovadă a lipsei totale de sprijin în rândul electoratului.
Și aceasta cu atât mai mult cu cât, în cazul de față, parintele politic și spiritual al partidului, Traian Băsescu, a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a crea un context favorabil, pe care PMP-ului să îi fie ușor să îl exploateze ca să scoată oamenii în stradă. Numai că formațiunea născută în subteranele Cotroceniului s-a dovedit a fi cu totul incapabilă de așa ceva.
Nici măcar talentele oratorice ale lui Marian Preda, Daniel Funeriu sau Mihai Răzvan Ungureanu nu au reușit să atragă mai mult atenția trecătorilor. În ciuda patosului depus și a deselor întreruperi entuziaste din partea activiștilor prezenți, mitingul PMP a rămas o manifestare stingheră, un fel de exponat viu al neputinței formațiunii lui Tomac aflat în exteriorul Muzeului Antipa, care s-a adăugat pentru câteva ore colecției impresionante de animale împăiate și de reproduceri din plastic din interiorul instituției.
Atât de evident a fost eșecul PMP de a transforma manifestarea de sâmbătă într-un miting adevărat, încât nici măcar liderii nu și-au mai putut ascunde frustrarea. "A pierit sămânța oamenilor curajoși? A pierit sămânța oamenilor drepți? A pierit sămânța oamenilor curați?", i-a întrebat Ungureanu pe cei prezenți la miting.
Concluzia este simplă. Dezinteresul cu care bucureștenii au tratat mitingul PMP de sâmbătă demonstrează o dată în plus eșecul stratagemei prezidențiale, care a încercat să își construiască un partid în mod artificial, de sus în jos. Urmarea este că PMP-ul este o formă fără niciun fond real de susținere în rândul electoratului.
Ştirile orei
Totul e pe bune, nu e nici un fel de spam. poti ajunge lejer la 100$ intr-o saptamana! si eu m-am inscris si am facut ceva bani intr-un timp foarte scurt. doar 10 minute pe zi trebuie sa fi activ!
Tot ce trebuie sa faci este sa citesti niste emailuri cu reclame!
• Iti oferim 6$ la inregistrare!
• Poti face Bani oriunde te-ai afla!
• Primesti Bani sa vizualizezi reclame!
• Beneficiezi de Mega Avantaje oferite de Brand-uri cunoscute, doar prin intermediul platformei MailDirect!
• Primesti cumulat Bani si Beneficii Unice!
• Esti propriul tau sef!
• Acces la contul tau oricand, in timp real!
• Castigi bani pasiv, de pe urma echipei tale!
• Nu este necesar sa instalezi ceva pe calculatorul tau!
ESTE SIMPLU: intrati pe link-ul de mai jos si inscrieti-va,e gratis,iar apoi spor la profit! http://www.maildirect.ro/inregistrare/77d4a33e3f053e3f60d6eb76e7b058ab
1.ratari la Oltchim,Posta,CFR,Cuprumin,Constitutie,Schengen,regionalizare,locuri de munca nou infiintate...