UN NOU RECORD! TELEPORTARE CUANTICĂ, pe o distanță de 25 de kilometri

| 22 sep, 2014

Fizicienii elveţieni au reuşit, în premieră, să teleporteze starea cuantică a unui foton pe o distanţă de 25 de kilometri, a anunţat o echipă de cercetători din Geneva, al căror studiu a fost publicat duminică în revista Nature Photonics.

"Experimentul, realizat în laboratorul profesorului Nicolas Gisin, reprezintă o premieră şi a pulverizat pur şi simplu fostul record de 6 kilometri, stabilit în urmă cu 10 ani de aceeaşi echipă de cercetători de la Universitatea din Geneva (UNIGE)", a dezvăluit profesorul elveţian într-un comunicat, citat de AFP.

Popularizată de literatura SF şi de franciza "Star Trek", teleportarea cuantică nu permite, cel puţin în stadiul actual al cunoştinţelor ştiinţifice, realizarea unui transfer între obiecte uzuale şi cu atât mai puţin între fiinţe umane.

Această tehnică ar trebui să conducă în viitor la găsirea unor aplicaţii interesante, mai ales în domeniul telecomunicaţiilor şi al criptării informatice pe internet, potrivit oamenilor de ştiinţă, care speră că teleportarea cuantică va permite garantarea faptului că o informaţie transmisă de un expeditor către un receptor va ajunge la destinaţie fără să fie interceptată.

În cadrul experimentului realizat la UNIGE, fizicienii elveţieni au captat doi fotoni provenind din aceeaşi sursă.

Unul dintre cei doi fotoni a fost propulsat de-a lungul unei fibre optice, în timp ce al doilea a fost trimis într-un cristal, într-un fel de dispozitiv de stocare a informaţiei fotonice. Primul foton, aflat în fibra optică, la 25 kilometri de fratele său geamăn, a fost apoi percutat de un al treilea foton.

Savanţii au constatat apoi că informaţia conţinută în al treilea foton a reuşit să ajungă în acel cristal, fără ca fotonii-gemeni să se întâlnească în mod direct.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ