Un nou studiu indică existența probabilă a unei a 9-a planete în sistemul nostru solar

| 20 ian, 22:50

Doi cercetători americani au anunțat descoperirea unor indicii puternice cu privire la posibila existență a unei noi planete în sistemul nostru solar, cea de-a 9-a, o planetă foarte mare, aflată dincolo de orbita lui Pluto, obiectul cosmic ce era considerat cea de-a 9-a planetă dar care a fost retrogradat în urmă cu câțiva ani la rangul de planetă pitică, conform AFP.

Presupusul obiect, care nu a fost încă observat direct, a fost denumit "Planeta 9" și ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și respectiv de 5.000 de ori mai mare decât Pluto. Această planetă ar trebui să aibă o orbită de 20 de ori mai alungită decât cea a planetei Neptun, care se află la o distanță medie față de Soare de 4,5 miliarde de kilometri. Astfel, "Planeta 9" ar realiza rotație completă în jurul Soarelui într-un interval de timp de 10.000 până la 20.000 de ani, conform cercetătorilor Konstantin Batygin și Mike Brown de la Institutul tehnologic din California (Caltec), care au făcut această descoperire pornind de la analiza modelelor matematice privind orbitele planetelor cunoscute, în cadrul unor simulări pe calculator.

Citește și:  Fotografie impresionantă cu Pluto, realizată din mii de imagini trimise din întreaga lume

Dacă existența acestei planete va fi confirmată, sistemul nostru solar va reveni la 9 planete, așa cum era înainte de trecerea lui Pluto în categoria planetelor pitice.

"Mai sunt încă numeroase lucruri în sistemul nostru solar care așteaptă să fie descoperite, ceea ce nu poate decât să ne bucure", a comentat Mike Brown.

Astronomii caută o ipotetică planetă transneptuniană (botezată și Planeta X sau Nibiru de amatorii de profeții apocaliptice) încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă ipotezele cu privire la existența acestei misterioase planete au fost infirmate de datele culese în misiunile sondelor Pioneer 10, Pioneer 11, Voyager 1 și Voyager 2. Rămâne de văzut dacă studiul realizat de cei doi astronomi americani va duce la descoperirea presupusei planete.

Tag-uri: planeta, pluto, univers
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ