Un OBIECT găsit în România, printre cele mai MARI MISTERE ale omenirii
Este foarte simplu să ajungi "obsedat" de minunăţiile care se află pe Pământ. Multora dintre oameni le place să creadă că pot desluşi orice mister, însă acest lucru nu e tocmai adevărat.
În 1973, câţiva muncitori din Aiud au descoperit trei obiecte miserioase în pământ. Aceştia au chemat un specialist, care a identificat două dintre corpuri, spunând că este vorba despre fosile care au câteva milioane de ani, însă cel de-al treilea obiect este un mister, deoarece este realizat din aluminiu, element chimic care nu avea cum să existe înaintea erei noastre.
Nici la 40 de ani de la descoperirea lui, cercetătorii nu au descoperit provenienţa obiectului. Mulţi s-au grăbit să spună că este vorba de o rămăşiţă a unei nave extraterestre.
„Obiectul, lung de circa 20 de centimetri, lat de circa 12,5 cm şi gros de 7 cm, prezenta două goluri cilindrice, de diametre diferite, practicate astfel încât golul cu secţiunea mai redusă penetra către baza celuilalt, perpendicular. Golul cu diametrul mai mare prezenta în plus o ovalizare a părţii sale inferioare, efect ce părea a fi produs de un ax cu capul rotunjit, cu care s-ar fi asamblat. Pe suprafaţa sa inferioară cât şi lateral, obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate, dintre care unele au fost puternice. Toate detaliile remarcate sugerau faptul că piesa a facut parte cândva dintr-un ansamblu funcşional şi că a fost pierdută dintr-un motiv oarecare, în albia de atunci a raului“, a scris inginerul Florin Gheorghiţă, în cartea „Enigme in Galaxie“, apărută în anul 1983.
Obiectul a fost analizat în Elveţia, unde s-au confirmat rezultatele de la Măgurele. Mai mulţi spceialişti au declarat că ar avea o vechime de 250.000 de ani, însă datele de laborator indică faptul că obiectul ar avea între 400 de ani şi 80.000 de ani. „Călcâiul“ de la Aiud este şi astăzi în custodia Muzeului de Istorie din Cluj-Napoca.
Ştirile orei
Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori! Deoarece nu doreşte ca drept-credincioşii să intre în contact cu produse de provenienţă păgână, Preafericitul Patriarh Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, plin de har, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.
Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil? Logica, raţiunea şi spiritul critic vă definesc? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare? Noul şampon Arsenie Boca vă eliberează de aceste afecţiuni diabolice, permiţând doar „învăţăturile” Bisericii. Aveţi îndoieli în privinţa religiilor şi a zeilor? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: circumvoluţiunile? Neuronii constituie o povară? Sinapsele vă incomodează? Harul şamponului Arsenie Boca face ca toate aceste impedimente apăsătoare să dispară ca prin minune, lasându-vă creierul neted astfel încât muştele să vă poată patina pe el.
Reţineţi faptul că doar astăzi Biserica Ortodoxă Română vă vine în ajutor pentru a ajunge în Rai. Cumpărând produsul de mai sus, primiţi, în mod suplimentar, un pachet de lumânări şi o porţie de colivă. Toate acestea la preţul de numai 30 de arginţi! Nu mai aşteptaţi! Sunaţi chiar acum la 0722.666.666 şi veţi beneficia de o promoţie de-a dreptul divină!
Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca pentru a avea o minte ageră precum cea a unei râme călcată de tramvai! Cel mai bun remediu împotriva maladiei numită inteligenţă!!!
Şamponul Arsenie Boca - pentru o minte sclipitoare!
Dragi credincioşi, sunt Preafericirea Mea Daniel şi în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române vă înştiinţez că suntem în pragul colapsului: ţara noastră a rămas fără resurse de rahat!
Din cauza sărbatorilor ortodoxe din ultimele săptămâni, rezerva de rahat a României a fost epuizată. Deşi existau câteva diferenţe de opinie între membrii Sfântului Sinod, când a fost vorba de mâncat rahat, cu toţii au ajuns la un consens şi nimeni nu a mai ţinut cont de funcţie, vârstă şi simpatii, toţi aceştia trecând direct la înfulecat.
Trist este faptul că majoritatea credincioşilor nu s-au mulţumit să consume rahat în timpul slujbelor, ci şi-au luat şi câte doi saci pentru acasă. Absolut toţi enoriaşii au mâncat rahat în timpul slujbelor, în timpul discuţiilor de pe marginea străzii şi chiar alături de familiile lor, la chermeze, nunţi, botezuri sau cumetrii.
Pasiunea pentru consumul de rahat s-a răspândit rapid, astfel că o multitudine de preoţi, diaconi, călugari, episcopi si mitropoliţi s-au apucat, la rândul lor, să mănânce rahat. Din păcate pentru ei, zăcămintele de rahat ale României au fost epuizate, astfel că doar printr-o minune va mai fi descoperit vreun zăcământ de rahat care încă n-a fost consumat în această ţară. În acest mod se poate explica de ce, în ultima perioadă, foarte mulţi credincioşi au început să mănânce rahat în afara ţării, chiar şi prin moschei, sinagogi sau temple.
Cu sufletul plin de speranţa că vom identifica un nou zăcământ de rahat pe teritoriul ţării noastre, astfel încât să nu fie nevoie sa apelăm la importuri şi gândindu-ne cu evlavie la Bântuitorul nostru Iisus, vă spun „Fiţi binecuvântaţi, fiilor”. Doamne ajută!
► Atunci când Dumnezeu a spus “Să fie lumină!”, cita din Arsenie Boca.
► Se spune că Dumnezeu a făcut Pământul, Soarele, Luna, stelele, plantele, animalele şi omul. Pe Dumnezeu l-a făcut Arsenie Boca. De mai multe ori şi în poziţii diferite.
► Moise a primit Cele 10 Porunci de la Arsenie Boca.
► Când merge la culcare, Bau-Bau se uită în şifonier şi sub pat ca nu cumva Arsenie Boca să fie acolo.
► Arsenie Boca a scris un almanah gastronomic intitulat “Cartea de bukkake”, datorită faptului că iubea credincioşii exact ca sarea-n bukkake. În cųrând va fi editat un al doilea volum denumit “Bukkake tradiţionale”.
► Atunci când Iisus a înviat, a suferit un preinfarct în momentul în care a auzit că pe Pământ există unul mai tare ca el. Era vorba despre Arsenie Boca.
► Arsenie Boca a fost cel care a creat prima carte de colorat inspirată din mitologia ęvręíąscă. Aceasta este Biblia. În cųrând va fi lansată şi pe vinil în interpretarea părintelui Maricel Pedofileanul.
► Arsenie Boca ştie ce este lerul despre care cântă Ştefan Hruşcă.
► Arsenie Boca a inventat motorul Euro 666.
► Arsenie Boca n-a avut copii, dar el e adevăratul tată al lui Luke Skywalker.
► Arsenie Boca îl vede pe Omul Invizibil.
► Dacă tu ai 10 lei şi Arsenie Boca are 10 lei, Arsenie Boca are mai mulţi bani ca tine.
► Nu există lesbiene, ci doar femei care încă nu l-au cunoscut pe Arsenie Boca.
► Când Arsenie Boca s-a hotărât să fumeze, ţigările au început să se îmbolnăvească de cancer.
► Dacă Arsenie Boca ar fi purtat elice în loc de potcap, s-ar fi numit Arsenie Belişcopter.