Un procuror din Muntenegru a anunțat că viteza excesivă a dus la prăbușirea autocarului
Un procuror muntenegrean a anunţat că viteza excesivă s-a aflat la originea accidentului din luna iunie în care a fost implicat un autocar românesc, în care au murit 18 români şi 30 au fost răniţi, a informat sâmbătă cotidianul Vijesti, citat de AFP.
Şoferul autocarului, care şi-a pierdut viaţa în accident, 'rula cu 80 de kilometri la oră, adică dublu faţă de viteza maximă admisă' pe acea porţiune de drum, a declarat procurorul însărcinat cu ancheta, Vojislav Grujic, citat de cotidianul muntenegrean în ediţia sa online. Gujic, care nu a furnizat cotidianului Vijesti alte detalii despre accident, nu a putut fi contactat sâmbătă, precizează AFP.
Accidentul autocarului, care transporta turişti români aflaţi în vacanţă, a avut loc la 23 iunie la Grlo, la circa 40 kilometri nord de Podgoriţa. Vehiculul, cu 47 de persoane la bord, a derapat pe un pod la Zdijelo, în apropiere de mănăstirea Moraca, şi s-a prăbuşit în gol 40 de metri, căzând într-o râpă la care accesul era dificil.
Accidentul s-a produs pe un drum îngust şi extrem de periculos. Pe respectiva şosea au loc frecvent accidente de circulaţie, iar traficul este deosebit de aglomerat pe perioada sezonului turistic.