Un proprietar de magazine din România s-a certificat anti-mită
Un grup care deține și administrează 14 centre comerciale în România a anunţat că este printre primele companii certificate la nivel global, standardul internațional de combaterea corupției.
Certificarea ISO 37001 (The International Organization for Standardization 37001 - Anti-bribery management systems) a fost obţinută după un proces de audit efectuat de un organism independent de certificare.
Certificarea presupune adoptarea unui sistem de management de control care pune în aplicare măsuri de monitorizare şi prevenire anti-mită în activităţile companiei.
Această certificare vine cu o serie de avantaje de la implementarea unor controale de prevenire, detectare şi soluţionare a cazurilor de mită, prevenirea conflictelor de interese precum şi promovarea unei culturi etice de afaceri.
„Prin politica anti-mită, implementată de companie, sunt stabilite standarde de comportament menite să minimalizeze riscul de mită în activitatea desfăşurată de personalul angajat, în relaţiile cu partenerii de afaceri sau în relaţiile cu entităţile guvernamentale", a declarat Carlo Barban CEO şi Managing Director al grupului Winmarkt.
Achiziţionată în 2008 de compania italiană Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), Winmarkt deţine o reţea de centre comerciale în România. Winmarkt are în proprietate 14 centre comerciale şi o clădire de birouri, situate în Alexandria, Bistriţa, Brăila, Buzău, Cluj-Napoca, Galaţi, Piatra Neamţ, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Tulcea, Turda şi Vaslui.