Un român, în cea mai înaltă funcţie a unei companii celebre
Agenția McCann Worldgroup a anunțat promovarea românului Adrian Boțan în funcția de global executive creative director pentru Nestle.
Unul dintre cei mai cunoscuţi şi premiaţi directori de creaţie din Europa, Adrian Boţan face parte din echipa McCann Bucureşti de peste 15 ani şi a fost primul director de creaţie care a adus două Cannes Lions Grand Prix în Europa Centrala şi de Est.
În anul 2011, campania „ROM American", dezvoltată pentru marca de ciocolată ROM Autentic, aducea României şi agenţiei McCann Bucureşti un total de 9 premii la Cannes Lions, cel mai important festival global de creativitate. Această reuşită a fost urmată în anii următori de alte 8 premii Cannes Lions, 6 Grand Prix la festivalul Golden Drum, 3 Grand Prix la festivalul Effie şi 3 Grand Prix la festivalul Eurobest.
De asemenea, din pozitia de VP Creative Excellence pentru McCann CEE, Adrian Boţan a contribuit la caştigarea distincţiei „Agency Network of the Year" pentru doi ani consecutivi (2013 şi 2014) pentru reţeaua McCann Worldgoup CEE.
„Deja fac acest job de 6 luni, în mod neoficial, şi implicarea mea în business-ul local va fi ca şi până acum - în momentele strategice. Ma bucur că pot să fiu alături de echipa Nestlé într-un moment transformaţional pentru această companie", a declarat Adrian Boţan, Creative Partner McCann Bucureşti.
"Adrian este unul dintre cei mai inteligenţi şi inovativi creativi din reţeaua McCann iar campaniile pe care le-a semnat dovedesc talentul de a dezvolta campanii creative pentru clienţi mari. Acesta este şi motivul pentru care îl aducem acum în echipa de creaţie globală. Abia aştept să văd care va fi urmatorul lui mare succes. Acesta este cel mai mare compliment pe care îl pot adresa unui coleg creativ", a declarat Rob Reilly, Global Creative Chairman, McCann Worldgroup.
„Sunt mândru de ceea ce a realizat Adrian. Este primul creativ român care a fost promovat pe o poziţie globală și îi urăm cu toţii mult succes şi vrem să nu uite de unde a plecat", a declarat Bogdan Enoiu, General Manager McCann Bucureşti.