Un semnal de care comisia de revizuire a Constituţiei ar trebuie să ţină seama?

| 10 iun, 2013

În ciuda ploii care a căzut în reprize peste străzile Capitalei, între 200 și 300 de persoane au participat sâmbătă seara la Marșul Diversității – manifestare organizată în România începând cu 2005, ce promovează drepturile minorităților sexuale și încearcă să sensibilizeze împotriva discriminării acestora.

 

De la bun început trebuie remarcat faptul că manifestarea s-a desfășurat anul acesta într-un context mai special. Comisia pentru revizuirea Constituției a adoptat miercuri un amendament care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între "un bărbat şi o femeie", sintagmă care înlocuieşte cuvântul "soţi", prezent în textul actual al Legii Fundamentale. Adoptarea amendamentului, propus de Biserica Ortodoxă Română, a stârnit reacții disonante din partea societății civile și a oamenilor politici. În timp ce o serie de ONG-uri și Noua Dreaptă (care a organizat sâmbătă și o contra manifestație) au salutat adoptarea propunerii BOR, Remus Cernea, Amnesty International sau ACCEPT (organizatoarea Marșului Diversității) consideră că amendamentul are o natură homofobă. Premierul Victor Ponta a precizat la rândul său că introducerea definiției familiei în viitoarea Constituție este nefirească, în condițiile în care asemenea elemente de detaliu sunt stabilite de către Codul Civil. Mai mult, premierul a subliniat că adoptarea unei asemenea prevederi restrictive riscă să transmită un mesaj de conservatorism, în profund dezacord cu obiectivul modernizării României asumat prin revizuirea Legii Fundamentale. Iar România s-ar putea vedea izolată în plan internațional, pe motiv că discriminează minoritățile sexuale.

Poziția primului ministru este consonantă cu cea susținută în majoritatea țărilor europene. De altfel, Marșul Diversității
organizat anul anul acesta s-a bucurat de o participare deosebită, printre cei care au luat parte la acțiune numărandu-se ambasadorii Marii Britanii și Olandei, însarcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, europarlamentarii Michael Cashman (Marea Britanie, Grupul Alianței Progresiste a Socialistilor și Democratilor din Parlamentul European), Ulrike Lunacek din Austria (Grupul Verzilor/ Alianța Liberă Europeană), dar și persoane din Brazilia, Italia sau Germania.

Una dintre cele mai interesante poziții publice exprimate cu acest prilej este cea a însărcinatului de afaceri al Ambasadei SUA, care remarca faptul că, prin progresele înregistrate din 2000 încoace în protejarea drepturilor minorității LGBT, România este în prezent alături de SUA și de toate țările progresiste ”în construirea unei lumi în care toți au drepturi egale”. Diplomatul american lasă să se înțeleagă că, dacă în viitoarea Constituție va rămâne definiția familiei adoptată de către Comisia de revizuire, România riscă să ajungă în siajul acelor state care, precum Ungaria, își discriminează proprii cetățeni și sunt izolate de către comunitatea internațională din acest motiv

România mai poate încă să evite să ajungă acolo. Iar prima oportunitate în acest sens o reprezintă reluarea votului asupra amendamentului propus în textul viitoarei Constituții referitor la definiția familiei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ