Un senator PSD cere demisia preşedintelui Consiliului Fiscal. Ionuţ Dumitru: Nu intru în dezbaterea asta politicianistă

| 31 ian, 17:41

Senatorul PSD Eugen Teodorovici i-a cerut marţi, în cadrul audierilor din Comisiile de buget-finanţe, demisia preşedintelui Consiliului Fiscal, în condiţiile în care deţine şi funcţia de economist la Raiffeisen Bank şi prognozează "în mod eronat", Ionuţ Dumitru afirmând, la rândul său, că nu intră în „dezbaterea asta politicianistă”, potrivit news.ro.

"Din păcate, cei care prognozează în mod eronat şi într-un fel sperie piaţa cu astfel de presupuneri şi opinii negative care după aceea se dovedesc a fi eronate în ce fel trebuie să răspundă, pentru că cineva trebuie să răspundă. Aici am o întrebare şi aş vrea să primesc răspuns la ea pentru că în urma ei vreau să cer şi demisia dumneavoastră. Vă repet, nu o luaţi personal. Mă întreb aşa, dumneavoastră lucraţi la Raiffeisen Bank, Ministerul de Finanţe se împrumută în piaţă, titluri de stat, întrebarea este aşa: oare costul titlurilor de stat poate să varieze în piaţă în funcţie de situaţia macroeconomică sau de previziunile pe o anumită perioadă? Este corect? Presupun că da. Atunci dumneavoastră aveţi vreun interes în a emite opinii negative faţă de buget, faţă de absorbţie de fonduri europene, faţă de tot ce ţine de parte de fiscal şi bugetar? Tocmai pentru că atunci când Raiffeisen Bank se împrumută în piaţă, ştiind care este situaţia macroeconomică, într-un fel creează confuzie în piaţă, toţi ceilalţi vin cu altă ofertă de preţ pe aceste titluri de stat. Eu aş vrea să verificăm în cadrul Comisiei dacă acest lucru este adevărat sau dacă se confirmă şi, dacă este aşa, să vă solicităm demisia”, a afirmat Eugen Teodorovici, în cadrul Comsiilor reunite de buget-finanţe.

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a afirmat, la finalul audierii, că nu intră „în dezbaterea asta politicianistă”, iar Legea 69 prevede numai incompatibilităţi politice.

„Nu intru în dezbaterea asta politicianistă, eu cred că ar trebui să ne uităm la lege, iar Legea 69 după care noi funcţionam nu prevede nicio incompatibilitate din punctul acesta de vedere (că deţine funcţiile de economist la Raiffeisen Bank şi preşedinte la Consiliul fiscal – n.r.), numai incompatibilităţile politice se iau în calcul. Nu am nicio rudă, nu sunt în partid politic, nu am fost implicat în nicio activitate politică, deci haideţi să lăsăm politicianismul la o parte”, a spus el.

De asemenea, Ionuţ Dumitru a citat din lege.

„La punctul legat de conflictul de interese, eu v-aş citi din lege, votată de Parlament, probabil că şi dumneavoastră eraţi membru al Parlamentului la momentul respectiv. Legea 69 spune că nu poate fi nominalizată pentru a face parte din Consiliul Fiscal persoana care cu patru ani înainte a deţinut o funcţie publică în cadrul Guvenului – nu e cazul meu -, cu patru ani înainte de nominalizare a fost membru al Parlamentului sau al Parlamentului European sau a deţinut o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic - nu e cazul meu”, a explicat preşedintele Consiliului Fiscal.

Ionuț Dumitru: Proiectul de buget își bazează veniturile pe o proiecție foarte ambițioasă de creștere economică

Președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, a declarat marți că proiectul bugetului pe acest an își bazează veniturile pe o proiecție foarte ambițioasă de creștere economică, de peste 5%.

"Dacă ne uităm la ultima variantă pe care Ministerul Finanțelor a transmis-o Consiliului Fiscal, e un buget care își bazează proiecțiile de venituri pe o proiecție foarte ambițioasă de creștere economică, de peste 5%. În momentul de față nu cred că mai există vreo instituție, vreun analist care să aibă o proiecție mai mare de 5% creștere economică. Deci, practic, veniturile bugetare par a fi prea optimiste din perspectiva unei politici bugetare prudente. Evident că, atunci când discutăm de prognoze, nimeni nu are dreptate, dar când ai o prognoză care iese mult din intervalul pe care l-ar proiecta alți analiști sau alte instituții, atunci probabil că nu e prea prudent să mergi cu o proiecție atât de optimistă, pentru că în felul ăsta îți fundamentezi venituri prea mari față de ceea ce se va executa, iar dacă nu iei măsuri corective, poți ajunge să ai un deficit mai mare", a susținut Dumitru la Palatul Parlamentului, după ce a fost audiat în cadrul Comisiilor de buget.

El a subliniat că o creștere economică de peste 5 procente pare una foarte optimistă.

"Poate să se realizeze, dar probabilitate să se realizeze este una destul de mică în momentul ăsta, marea majoritate a instituțiilor care fac proiecții au o proiecție în jur de 4%. Este obligatoriu să stăm sub un deficit de 3% din PIB, un deficit de 3% oricum e prea mare pentru România în momentul de față, ar trebui să avem deficite mult mai mici din perspectiva unei politici fiscal bugetare prudente. Dacă vor fi sau nu rectificările bugetare pozitive sau negative, nu știm în momentul ăsta. Date fiind premisele de la care plecăm acum, o proiecție prea optimistă pe partea de venituri bugetare, aș spune că sunt șanse mai degrabă mai mari să vedem rectificări negative decât pozitive", a menționat el.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ