Un senator PSD explică modul cum poate cădea guvernul Cioloş

| 15 dec, 18:07

Premierul Dacian Cioloş trebuie să spună cu subiect şi predicat care este intenţia sa privind majorarea salariului minim pe economie, a spus la RFI senatorul PSD, Liviu Pop. Întrebat ce opţiuni are PSD dacă Guvernul nu va majora salariul minim, el a răspuns: "nu ştiu dacă România e pregătită acum să intre în 2016 fără un buget".

Liviu Pop susţine că există premise pentru o majorare chiar mai mare de 1.200 de lei a salariului minim: "Noi trebuie să vedem când va creşte şi care este viziunea Guvernului cu privire la acest salariu minim pe economie, asta plecând de la toţi indicatorii macro-economici, continuând cu creşterea economică, agenţiile de rating care situează România într-un grad mare, creşterea investiţiilor străine doar anul acesta cu peste 70% faţă de anul trecut sunt lucruri care ne pot duce cu gândul la creşterea salariului minim mai mult de 1.200 de lei, iar acum patru luni de zile, am avut o întâlnire în cadrul Comisiei Naţionale de Dialog Social, în care sindicatele şi patronatele, cu premierul României, cu reprezentanţii tuturor ministerelor au luat în calcul un scenariu cu 1.300 de lei de la 1 iulie şi 1.400 de lei de la 1 ianuarie 2017".

Ce alte opţiuni are PSD, dacă salariul minim nu va fi majorat la 1.200? "Nu ştiu dacă România e pregătită acum să intre în 2016 fără un buget, de ce să n-o spunem cinstit, avem nevoie de acest buget. O nevotare a acestui buget ar însemna evident o cădere a Guvernului şi Partidul Social Democrat, aşa cum am spus, am susţinut Guvernul, monitorizăm activitatea acestuia. Eu cred că nu se va ajunge la acest scenariu, pentru că şi premierul şi preşedintele României au suficientă experienţă să înţeleagă că pentru strategii pe termen mediu şi lung este nevoie de decizii clare. Amânarea deciziilor aşa, la nesfârşit nu va duce decât la o instabilitate economică, în primul rând şi pentru mediul de afaceri şi evident, pentru tot ce înseamnă situaţia economică a României, premierul trebuie să spună cu subiect şi predicat care este intenţia domniei sale privind majorarea salariului minim pe economie şi când se va produce acest lucru, că va fi la 1 ianuarie, că va fi la 1 februarie, că va fi la 1 iunie, e absolut necesar acest lucru pentru toată lumea", spune Liviu Pop.

Premierul Dacian Cioloş a declarat luni după prezentarea finală a bugetului pe 2016 că Guvernul va trebui să ia până la sfârşitul acestui an o decizie legată de salariul minim pe economie, precizând că la începutul săptămânii viitoare va convoca comisia tripartită pentru o discuţie în acest sens.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ