Un serviciu britanic de informaţii, implicat în verificarea unei scurgeri a manuscrisului ''Harry Potter şi Prinţul Semipur''
Agenţia britanică care se ocupă de culegerea informaţiilor din surse electronice GCHQ (Government Communications Headquarters) s-a implicat în 2005 într-o acţiune ce viza verificarea unei potenţiale scurgeri pe internet a manuscrisului celei de-a şasea cărţi din seria Harry Potter a scriitoarei J.K. Rowling, scrie arstechnica.com.
Într-un interviu acordat săptămâna trecută unui post de radio, Nigel Newton de la editura Bloomsbury Publishing a vorbit despre măsurile stricte de securitate, printre care câini de pază şi personal de securitate în permanenţă la serviciul de imprimare, care au fost luate pentru a bloca o eventuală scurgere înaintea publicării manuscrisului cărţii "Harry Potter and the Half-Blood Prince" (''Harry Potter şi Prinţul Semipur'').
''Din fericire am avut mulţi aliaţi'', a spus Nigel Newton, adăugând: ''Cei de la GCHQ m-au sunat şi mi-au spus că au descoperit pe internet o versiune a cărţii ce nu fusese încă publicată''. ''Însă am avut noroc, pentru că acea versiune pe care GCHQ a descoperit-o era un fals'', a mai spus Newton.
Cei de la agenţia britanică de informaţii au fost rugaţi să ofere un punct de vedere pe această chestiune, iar un purtător de cuvânt al GCHQ a intrat în joc, răspunzând: ''Nu comentăm strategia noastră de apărare faţă de Artele Întunecate''.
Nigel Newton a spus, conform BBC News, că un tabloid britanic a trimis un reporter cu 5.000 de lire la serviciul de imprimare al editurii în încercarea zadarnică de a mitui un angajat pentru a obţine manuscrisul cărţii.
Cărţile seriei Harry Potter au fost vândute la nivel internaţional în peste 450 de milioane de exemplare.
Universul seriei va fi extins şi printr-o piesă de teatru, "Harry Potter and the Cursed Child" (Harry Potter şi Copilul Blestemat) ce va avea premiera în luna iulie. Piesa de teatru va fi şi publicată sub forma unei cărţi la 31 iulie, conform BBC News şi arstechnica.com.