Un taur de 400 de kilograme, liber pe străzile din Focşani
Un taur de 400 de kilograme adus la abator pentru sacrificare, a fost scăpat în momentul în care era scos din maşina proprietarului. Animalul, speriat şi agitat, a luat-o la goană pe străzile municipiului Focşani, însă a fost prins după câteva zeci de minute.
"Animalul a scăpat în momentul în care era manevrat de către proprietar şi de către angajaţii abatorului pentru a fi dus în abator. Fiind speriat, angajaţii abatorului nu l-au mai putut controla şi l-au scăpat. S-a sunat apoi la 112 şi am pornit în căutarea lui, pentru a-l tranchiliza şi a-l duce în abator", a declarat, vineri, medicul veterinar Adrian Moscu.
Animalul a fost găsit după câteva zeci de minute de la primirea apelului la 112 în zona Spitalului Judeţean "Sfîntul Pantelimon" din Focşani, la peste un kilometru de locul în care a scăpat animalul.
"Era un animal speriat, agitat, pe străzile unui oraş. Din fericire, vremea este ploioasă, iar pe străzi nu era foarte multă lume. L-am găsit la circa 1.000 de metri după aproximativ jumătate de oră, l-am tranchilizat, fiind transportat apoi la abator, fără a produce probleme", a mai spus medicul veterinar Adrian Moscu.