Un TIR ajuns pe calea ferată, izbit de un tren de pasageri, în Bistrița. Mai mulți răniți

| 18 apr, 16:57

Accident în localitatea bistrițeană Beclean, la trecerea de cale ferata spre Nușeni, unde un TIR a fost lovit de tren. Circulația este blocată atât pe calea ferată, cât și cea rutieră. Din primele informații 5 persoane sunt rănite, notează Realitateadebistrita.net.

Un TIR a fost lovit de locomotiva unui tren personal cu două vagoane, în urmă cu puțin timp, în Beclean, la trecerea de cale ferată spre Nușeni. Potrivitg primelor informații, în cele două vagoane ale trenului se aflau aproximativ 60 de persoane. Dintre acestea, 17 erau copii, care făceau parte dintr-un grup organizat.

TIR-ul transporta material lemnos, iar la o primă evaluare medicală, șoferul autovehiculului nu prezintă leziuni.
În acest moment sunt evaluate persoanele din tren. Cinci persoane din tren – trei adulți și doi copii, au suferit leziuni la nivelul membrelor, care nu le pun viața în pericol, fiind evaluate de echipajele medicale.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în acest moment, circulația este blocată, atât pe calea ferată, cât și cea rutieră.

„La fața locului, polițiștii de la Rutieră și cei de la Transporturi Feroviare din Beclean acționează pentru acordarea de sprijin victimelor. Vor fi efectuate cercetări care vor stabili cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Anunțul CFR

”Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA, administratorul reţelei feroviare naţionale, informează că traficul feroviar între staţiile Coldău - Beclean pe Someş este blocat la această oră din cauza unui accident între un tir încarcăt cu lemne şi trenul de călători 15850, întregistrat la trecerea la nivel cu calea ferată de la km23+889, dotată cu semnale acustice şi luminoase, care funcţionau normal în momentul impactului.

Din primele informaţii primite de la faţa locului, în urma impactului, 5 călători din tren au suferit răni uşoare, şoferul tirului a rămas încarcerat în cabină, iar primul vagon din compunerea trenului a deraiat de ambele osii.

La faţa locului au ajuns deja reprezentanţii Regionalei CF Cluj, care acţionează pentru degajarea liniilor de cale ferată şi repunerea pe şină a vagonului deraiat, precum şi reprezentanţii ISU şi SMURD pentru acordarea primului ajutor persoanelor rănite.

În intervalul orar necesar operaţiunilor de intervenţie pentru retragerea tirului din zona de siguranţă feroviară, repunerea pe şină a vagonului deraiat şi eliberarea gabaritului, 2 trenuri de călători – IR 1833 şi R 4102 – sunt oprite temporar în staţiile Beclean pe Someş şi Coldău”, a precizat un comunicat al CFR.

Tag-uri: Beclean, bistrita, tren
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ