REVELION 2015. Unde au loc CONCERTELE ÎN AER LIBER din Bucureşti. Ce solişti vor urca pe scenă
Revelionul pentru bucuresteni inseamna, ca in fiecare an, distractie in aer liber, la concerte sustinute de artistii momentului si spectacole de focuri de artificii, dar si petreceri deja traditionale, precum cea de la Opera Nationala, sau pe cale sa devina o traditie, cum este cea de la Parlament.
oncerte sustinute de zeci de artisti, printre care Smiley, Loredana, Delia si Alex Velea, spectacole de dans si efecte speciale vor anima Piata Constitutiei la petrecerea de Revelion organizata de municipalitate, iar trecerea dintre ani va fi marcata printr-un show de lumini si focuri de artificii.
Petrecerea de Revelion din Piata Constitutiei, la care accesul va fi gratuit, va incepe la ora 21.00.
Pe scena din Piata Constitutiei vor urca o serie de artisti precum Loredana, Andra, Delia, Vama, Smiley, Alex Velea, Cabron, Sore, Feli, Dorian, Don Baxter, Speak, Doc, Radio Killer, Peter Pop, Giulia, Jazzy Jo, Silviu Pasca si Brighi.
Concertele vor fi completate cu momente artistice sustinute de Mirror Dancers – un spectacol-surpriza care imbina dansul cu tehnologia luminoasa de ultima generatie, Freakquency – un spectacol de dans unic, in care breakdance-ul intalneste muzica clasica si cultura urbana, Invaders Show – un performance de dans, lumini si lasere, plin de energie, care aduce pe scena bucuresteana cel mai mare robot de entertainment din lume, alaturi de DJ Cyborg si Cyborg Girls, care vor avea prin coregrafie si efecte speciale demne de “anul luminii”, cum este supranumit 2015, a precizat muncipalitatea.
Amfitrionul petrecerii de Revelion va fi Smiley, care va anima atmosfera din Piata Constitutiei alaturi de prezentatorul TV Pavel Bartos, la evenimentul intitulat in acest an “HaHaHappy New Year Bucuresti 2015″. Si Primaria Sectorului 3 continua traditia Revelionului in aer liber din Parcul Titan, care anul acesta are tematica “Revelion in jurul lumii”. Publicul este asteptat la eveniment de la ora 19.30, iar accesul este liber.
Potrivit organizatorilor, bucurestenii vor fi purtati pe mai multe meridiane si vor cunoaste, prin jocurile de scena ale prezentatorilor, cateva dintre obiceiurile si traditiile de Anul Nou din intreaga lume.
Spectacolul va debuta cu un moment artistic sustinut de ansamblul Rapsodia Carpatilor, care ii va purta pe spectatori prin obiceiurile romanesti de Anul Nou, si va continua cu recitalurile live ale unora dintre cei mai iubiti artisti: White Mahala, Annes, Bere Gratis, Guess Who, Dj Rynno, Sylva, Mihai Margineanu si Elena Gheorghe.
La miezul noptii, va avea loc un spectaculos joc de artificii, urmat de concertul trupei Voltaj.
Primaria Sectorului 6 organizaza la randul ei, de mai multi ani, o petrecere de Revelion, intr-un cort incalzit, pe Strada Brasov nr. 21 A, cu meniu traditional, program artistic si foc de artificii. Biletul de acces a costat anul acesta 160 de lei, toate locurile fiind epuizate. Astfel, la petrecere sunt asteptate 1.800 de persoane.
Artistii care vor intretine atmosfera sunt: Ionut Galani, Connect-R, Alin Pacal Band, Elena Gheorghe, Ovidiu Homorodean, Fuego, Elisabeta Turcu si Datina.
Petrecerea de Revelion de la Palatul Parlamentului, organizata pentru al doilea an la rand, are de aceasta data ca tema Hollywood Galele Filmului, iar printre cei care ii vor intretine pe invitati se numara Loredana, Horia Brenciu si Ozana Barabancea. Daca anul trecut, la prima editie, petrecerea de Revelion de la Parlament a avut ca tema “Marele Gatsby”, anul acesta invitatii trebuie sa imite vedetele de la Hollywood pe covorul rosu de la Oscaruri.
Iubitorii de muzica clasica sunt invitati in Sala Mare a Operei pentru a lua parte la Concertul de Anul Nou. Dupa incheierea concertului, seara va continua in elegantele foaiere si saloane ale Operei, cu petrecerea de Revelion, unde invitatii se vor delecta cu un meniu inspirat din rafinamentul bucatariei boieresti de altadata si momente de muzica live. La ora 0.00, publicul este asteptat cu un moment special pe esplanada cladirii.