Unde era MRU cand Tokes facea legea în PDL?
Consecvent tipului de discurs care l-a consacrat, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, sâmbătă, la Băile Tuşnad, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască “un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.
Până aici, nimic nou sub soare. Pe Tokes îl cunoaștem cu toții ca pe un cal breaz extremist, pentru care iredentismul ține loc de program electoral. Interesant este însă cine s-a găsit să-l pună la punct.
Poate că ați crede că e vorba de PDL. Nu...Nici vorbă de așa ceva. Democrat-liberalii stau chitic în colțul lor, de parcă pentru ei Tokes nici n-ar exista. Ca de obicei, distinșii PDL-iști nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase, cu toate că au avut o contribuiție importantă la propășirea personajului.
Păi dacă nu erau democrat-liberalii, cum ar mai fi pupat el Laszlo Tokes un post de vicepreședinte în Parlamentul European? Pe vremea când îl sprijineau ca să ocupe unul dintre cele 15 locuri de vicepreședinți, se vede treaba că PDL-iștii nu aveau nicio problemă să se asocieze cu Tokes în văzul întregii Europe. Acum însă, se fac că nici nu îl mai cunosc, chipurile pentru că sunt preocupați de lucuri mai importante.
Ar fi însă un gest de minimă decență ca, printre plângerile pe bandă rulantă înaintate către Curtea Constituțională și meciurile de Mortal Kombat pe care le duc în partid să își rupă un picuț de timp ca să le ceară scuze românilor pentru faptul că au promovat în conducerea Parlamentului European un dușman al României și al integrității sale teritoriale. Ar fi probabil un gest mult mai eficace din punctul de vedere al consecințelor electorale decât pseudo-opoziția pe care o practică de când au intrat în era lui “Vasile, fă-te că muncești!”. PDL-ul nu se dezminte însă nici de această dată și mizează tot pe politica struțului, sperând că prin tăcere va putea să facă uitată responsabilitatea care îi revine în raport cu Tokes.
În schimb, de tăcerea PDL s-a găsit să profite MRU, care a devenit brusc un apărător al integrității statului român și îi dă lecții lui Tokes privind articolul 1 din Constituție taman din inimia Ardealului, de la Sighișoara. Interesant este însă că, pe vremea când era primul ministru al României, MRU privea cât se poate de liniștit cum Tokes își lansa PPMT-ul printr-un discurs în care îi îndemna pe participanții la Congresul de constituire să facă acceptată la București autonomia Ținutului Secuiesc.
Desigur, la aceea vreme MRU nutrea ambiția ca într-o zi să ajungă președintele României și probabil că își făcuse planul că Tokes i-ar putea fi de folos în planurile sale. Între timp însă, după ce s-a trezit dat afară de la Palatul Victoria și intrat pe ușa din dos în Parlament, MRU s-o fi gândit că n-ar fi rău să încerce să câștige bunăvoința electoratului român cu vederi naționaliste din Transilvania, așa că i-a dat lui Tokes una peste ceafă.
De unde se vede că MRU s-a procopsit din colaborarea cu PDL-iștii nu doar cu amintirea unui eșec electoral usturător, ci și cu virusul duplicității și al ipocriziei.
Ştirile orei
dumnealui ce parere are....
sigur veti spune ca este cultivata pluralitatea de idei...
dumnealui are alte prioritati,nu intra in discutii din astea,sterile...(a se citi sterile in sensul ca nu-i aduc foloase materiale...)