Ungaria va finaliza până la sfârșitul lui mai a doua linie a gardului la frontiera cu Serbia

Ungaria va finaliza cea de-a doua linie a gardului de la frontiera cu Serbia până la sfârșitul lunii mai, ceea ce îi va permite să prevină orice nou val de migrație dinspre Turcia, a declarat vineri prim-ministrul Viktor Orban, la postul public de radio, transmit Reuters și MTI.
"Locuitorii Austriei și Germaniei pot dormi liniștiți pentru că Ungaria va proteja granițele externe ale Uniunii Europene", a afirmat Orban la Radio Kossuth.
Potrivit șefului guvernului de la Budapesta, Uniunea Europeană a comis o greșeală bazându-se exclusiv pe Turcia pentru stoparea migrației, în timp ce critica Ankara.
"Cu certitudine, nu este o politică inteligentă să ne plasăm toată siguranța în mâinile turcilor și, în același timp, să continuăm să-i sâcâim, să-i criticăm pentru că nu sunt suficient de democrați (...) și să generăm conflicte cu ei", a declarat Viktor Orban.
El a afirmat că astfel se explică de ce a cerut anterior construirea "cu toată forța" de garduri la frontiere cât timp acordul cu Turcia cu privire la stoparea migrației era în vigoare.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
