Ungureanu (USR) îi cere premierului Ciolacu ''să oprească'' strategia de consultanţă cu OMS

| 07 mai, 19:15

Deputatul USR Emanuel Ungureanu i-a cerut, marţi, premierului Marcel Ciolacu să nu dea curs contractului de consultanţă cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, susţinând că acesta este "o strategie pentru şase ani, pe care ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, o pregăteşte cu OMS".

 

"Nu ştim al câtelea contract este şi nici măcar cât o să coste România şi nu ştim nimic nici despre cele 10 milioane de euro pe care domnul Rafila le-a dat deja pentru consultanţă la OMS. E un contract pe care îl vreau cercetat de către Parchetul European, pentru că sunt suprapuneri de bani de pe alte proiecte europene pe zona de consultanţă. Nu este doar imoral, ci şi ilegal ca o instituţie a statului român, Ministerul Sănătăţii, ciclic, să vină cu contracte prin care cere unor organizaţii la nivel mondial să ne consilieze în domeniul Sănătăţii. (...) Nimeni nu ştie pe ce, nimeni nu ştie care este sensul acestor contracte de consultanţă", a declarat Ungureanu, la Parlament.
Potrivit deputatului USR, acest nou contract cu OMS nu ar fi intrat în plată.
"Domnul Ciolacu poate să oprească un furt, ceea ce înseamnă inclusiv un beneficiu pentru colegul lui, pentru domnul Rafila, că nu vom regăsi dublă finanţare care este o chestiune cu caracter penal şi nu vom regăsi în alte contracte de consultanţă aceleaşi poveşti - cu digitalizarea, cu creşterea calităţii actului medical, cu consultanţa. Toate lucrurile pe care le-aţi văzut în zeci de contracte de consultanţă le regăsim în această nouă strategie de cooperare cu OMS, pe şase ani, care nu are în spate niciun fel de justificare pentru că avem Autoritatea Naţională a Managementului Calităţii în Sănătate care acreditează unităţi sanitare şi oferă consultanţă pentru sistem. (...) Mesajul meu către domnul Ciolacu este clar: opriţi-l pe Rafila şi contractele lui de consultanţă fără număr", a adăugat Ungureanu.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ