Ungurii de la Mol caută hidrocarburi în România şi pun la bătaie 38 de milioane de dolari

| 02 iul, 2013

Panfora Oil & Gas, companie a grupului ungar MOL specializată în activităţile de explorare şi producţie de hidrocarburi în România, are un buget de investiţii de 38 de milioane de dolari pentru acest an, urmând să înceapă primele operaţiuni de explorare în perimetrul Ex-6 Curtici.

"Acordul de concesiune semnat cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a fost ratificat de către Guvernul României în luna decembrie a anului trecut, iar Panfora Oil & Gas este titularul acestui acord. Bugetul de investiţii pentru 2013 a fost planificat la 38 de milioane de dolari, depinzând şi de ratificarea celorlalte două perimetre pe care grupul MOL le-a concesionat în vestul României", a declarat Gábor Zelei, managing director al Panfora Oil & Gas.

Compania precizează că toate operaţiunile din perimetrul Curtici şi programul de lucrări convenit cu ANRM se referă la resurse convenţionale de hidrocarburi, în respectiva zonă neexistând potenţial pentru resurse neconvenţionale, fapt certificat de datele ANRM.

Panfora Oil & Gas este pregătită să înceapă măsurătorile de suprafaţă pe 550 km pătraţi pentru a obţine o hartă 3D a subsolului.

"Ne concentrăm pe resursele convenţionale şi vom folosi experienţa extinsă a grupului MOL în explorarea şi producţia de hidrocarburi din formaţiuni de roci convenţionale. Suntem implicaţi pe termen lung în viaţa comunităţilor unde ne desfăşurăm operaţiunile şi vrem să sprijinim dezvoltarea acestora", a adăugat Gábor Zelei.

Suprafaţa de explorat cuprinde în principal terenuri agricole aparţinând unui număr de circa 20 de sate şi comune. Durata planificată a lucrărilor este de aproximativ 100 de zile, respectiv câteva zile pentru fiecare teren pe care se vor face măsurători.

"Vor fi utilizate drumurile existente, acolo unde acestea sunt disponibile, astfel că suprafeţele pe care se vor desfăşura operaţiuni reprezintă circa 3% din total, iar măsurătorile vor avea loc, pe cât posibil, după strângerea recoltelor", se mai spune în comunicat.

MOL a semnat acorduri de concesiune cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru trei perimetre din vestul României, dintre care unul a fost ratificat de către toate autorităţile competente.

Explorarea celorlalte două perimetre va începe după ratificarea acordurilor, această fază putând dura mai mulţi ani, potrivit reprezentanţilor companiei.

Grupul ungar de petrol şi gaze, cu operaţiuni în peste 40 de ţări şi aproximativ 30.000 de angajaţi în întreaga lume, a intrat pe piaţa românească a distribuţiei de carburanţi în 1995, unde deţine în prezent 138 de bezinării.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ