UNICEF: 8% dintre minorii din România trăiesc într-o sărăcie severă, cu mai puţin de 15 lei pe zi

| 12 aug, 2013

Opt minori din o sută trăiesc în România la nivelul de "sărăcie severă", cu mai puţin de 15 lei pe zi, potrivit UNICEF. Mai mult, o altă problemă a copiilor şi adolescenţilor este excluziunea socială şi cele din domeniul educaţiei, sănătăţii şi al ocupării forţei de muncă.

Din totalul minorilor care dispun de mai puţin de 15 lei pe zi, 35% aparţin etniei rome, au mai precizat, luni, reprezentanţii UNICEF.

"În timp ce copiii reprezintă categoria de populaţie cea mai săracă din România, tinerii se află pe locul al doilea", a precizat reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, cu ocazia lansării în dezbatere publică a Strategiei Naţionale pentru Tineret 2014-2020.

Potrivit reprezentantului UNICEF, sărăcia şi excluziunea nu se referă numai la aspectul financiar, ci şi la lipsa accesului la serviciile de bază. "Procentul populaţiei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani care au părăsit timpuriu şcoala era de 16,8% în 2008, unul dintre cele mai ridicate din Europa. Dreptul la educaţie este afectat în cazul copiilor din comunităţile sărace şi cele etnice, în special din zonele rurale", a mai spus Blanchet.

Şi în domeniul sănătăţii, realitatea referitoare la copii, adolescenţi şi tineri este, de asemenea, "îngrijorătoare", potrivit UNICEF. "Anul trecut, un număr de aproximativ 17.000 de fete cu vârsta sub 19 ani au fost însărcinate. Consumul de alcool, fumatul şi abuzul de droguri sunt în creştere. În zonele urbane, consumul aşa-numitelor droguri etno-botanice ameninţă sănătatea a sute de tineri şi adolescenţi, incluzând aici şi riscul infectării cu virusul HIV", a avertizat Sandie Blanchet.

Reprezentantul UNICEF a mai arătat, cu acelaşi prilej, că şi în România, la fel ca în multe alte ţări europene, gradul de ocupare a forţei de muncă în rândul tinerilor reprezintă o problemă. "România înregistrează un număr ridicat al tinerilor care nu sunt integraţi nici în educaţie, nici în formare profesională, în 2012 procentul acestora fiind de 16,8%", a precizat Blanchet.

În ciuda tuturor acestor probleme, adolescenţii şi tinerii reprezintă o resursă extraordinară, potrivit reprezentantului UNICEF în România. "Ei reprezintă o adevărată valoare, nu o povară. Dezvoltând servicii pentru ei, pentru a le da posibilitatea de dezvoltare şi participare, asigurându-le un stil de viaţă sănătos şi o bună educaţie, toate acestea reprezintă o investiţie, nu o cheltuială", a subliniat Blanchet, care a salutat lansarea Strategiei chiar de Ziua Internaţională a Tineretului.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ