Unitatea 1 a CNE Cernavodă intră în revizia anuală
Unitatea 1 a CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată, începând de vineri, 9 mai 2014, iar desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc sâmbătă, 10 mai 2014, ora 00:00, a anunţat, joi, SN Nuclearelectrica SA.
Opririle planificate ale Unităţilor 1 şi 2 CNE Cernavodă fac parte din programul de mentenanţă şi sunt realizate o dată la fiecare doi ani pentru fiecare Unitate.
Potrivit sursei citate, în perioada opririi planificate a Unităţii 1 se vor efectua activităţi referitoare la programele de întreţinere preventivă şi corectivă, de inspecţii obligatorii, de testare obligatorie, conform cerinţelor CNCAN, care se poate efectua numai cu centrala oprită precum şi la programul de implementare a modificărilor de proiect pe anumite sisteme, echipamente sau componente.
Oficialii Nuclearelectrica precizează că aceste lucrări se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate de CNE Cernavodă.
Centrala nucleară de la Cernavodă funcţionează cu două reactoare a câte 700 de MW fiecare şi generează aproape 20% din producţia naţională de electricitate.