Unitatea de Integrare a Forţelor NATO de la Bucureşti a fost ACTIVATĂ
Unitatea de Integrare a Forţelor NATO (NFIU-NATO Force Integration Unit) de la Bucureşti a fost activată joi, în cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării, Mircea Duşa, şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, ambasadorul României la NATO Sorin Ducaru şi directorul general al Statului Major Internaţional al NATO gen. lt. Christopher Harper.
Comandamentul este unul dintre cele şase de acest tip constituite în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi România în vederea consolidării flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice, în cursul zilei de joi fiind inaugurate toate aceste unităţi.
Ceremonia a început cu intonarea imnurilor României, al NATO şi al Unităţii de Integrare a Forţelor NATO.
Înfiinţarea acestor unităţi se înscrie între măsurile luate de Alianţa Nord-Atlantică drept răspuns la modificarea situaţiei de securitate din regiune şi are ca scop îmbunătăţirea capacităţii NATO de a răspunde concret şi decisiv oricărei acţiuni ostile îndreptate împotriva unui stat membru, transmite Agerpres.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat, în discursul rostit în cadrul ceremoniei, că înfiinţarea acestei unităţi NATO are o semnificaţie aparte pentru România şi reprezintă "un eveniment istoric".
"Această Unitate de Integrare a Forţelor NATO nu este o unitate militară, ci are rolul de a întări securitatea alianţei pe flancul estic. În Ţara Galilor a fost aprobat planul de măsuri NATO pentru operaţionalizare de capacităţi, pentru a răspunde adecvat schimbărilor majore a mediului de securitate din imediata vecinătate a graniţelor Alianţei. Ca parte a acestor măsuri s-a decis înfiinţarea a şase comandamente (...) fiecare unitate fiind încadrată cu aproximativ 40 de specialişti din statele aliate şi statul care este naţiune-gazdă. Aceste structuri vor deveni complet operaţionale în 2016", a declarat Mircea Duşa.
Ministrul Apărării a precizat că, pentru unitatea de la Bucureşti, la această dată sunt activate 27 de posturi naţionale şi 15 internaţionale, pentru care au oferit specialişti ţări precum Albania, Bulgaria, Germania, Polonia, Statele Unite ale Americii, Turcia, Spania, Marea Britanie, Grecia, Portugalia.
Duşa a menţionat că finanţarea unităţii este asigurată cu fonduri NATO, dar şi cu fonduri ale MApN.
Valoarea investiţiei pentru dotarea şi modernizarea unităţii se ridică la 16 milioane lei, din care 13 milioane sunt din partea NATO şi 3 milioane din partea Ministerului Apărării.
Şi ambasadorul României la NATO, Sorin Ducaru, a subliniat că aceste unităţi nu sunt baze militare, ci "elemente de sprijin pentru continuarea instrucţiei şi exerciţiilor militare".
"Este important că aceste unităţi regionale de comandă au fost decise de şefii de stat ai ţărilor aliate, în cadrul ultimului summit NATO, din Ţara Galilor. Nu vor fi baze militare, ci unităţi de comandă, ele constituind vectori esenţiali de acţiune pentru creşterea capacităţii internaţionale a NATO. Aceste unităţi vor facilita desfăşurarea activă a forţelor aliate în regiune ori de câte ori este necesar, vor susţine planificarea apărării colective şi vor reprezenta un element de sprijin pentru continuarea instrucţiei şi a exerciţiilor militare", a declarat Ducaru în cadrul ceremoniei.
El a apreciat deschiderea Comandamentului de divizie multinaţională de sud-est al NATO, la 31 august, subliniind că aceste măsuri ale Alianţei Nord-Atlantice vin într-un context geostrategic dificil, de acţiune militară a Rusiei.
"Vorbim despre un mediu de securitate modificat la frontierele Alianţei", a arătat Ducaru.
Directorul general al Statului Major Internaţional al NATO, gen. lt. Christopher Harper, a arătat şi el că unitatea deschisă la Bucureşti nu este o prezenţă militară, ci are rolul de a oferi apărare colectivă.
"Conceptul strategic al NATO de la Lisabona din 2010 ne-a oferit o viziune asupra unei zone euroatlantice paşnice. Din nefericire, există provocări clare, prezente şi active la adresa acestei păci şi securităţi pe care ne-am imaginat-o. (...) NATO evoluează, dar este de netăgăduit că scopul Alianţei nu s-a schimbat", a declarat gen. lt. Christopher Harper, subliniind că acest nou comandament reprezintă o dovadă clară că forţele aliate rămân "la fel de puternice ca întotdeauna".