Uniunea Europeană trebuie să reducă consumul de gaze cu 15% în contextul întreruperii furnizării de gaze ruseşti
Comisia Europeană a prezentat, miercuri, planul european de reducere a cererii de gaze, menit să asigure că cele 27 de state membre pot gestiona o eventuală întrerupere totală a furnizării gazelor ruseşti.
Potrivit planului, consumul de gaze va fi redus în întreg blocul cu 15% de la 1 august 2022, până la 31 martie 2023 din cauza îngrijorărilor că UE va avea dificultăţi nu numai să umple capacităţile de stocare a gazelor înainte de debutul iernii, dar şi pentru a asigura provizii suplimentare în lunile mai reci, relatează Euronews.
Comisia a propus, miercuri, un nou instrument legislativ şi un plan european de reducere a cererii de gaze, pentru a reduce consumul de gaze în Europa cu 15% până în primăvara viitoare.
Toţi consumatorii, administraţiile publice, gospodăriile, proprietarii de clădiri publice, furnizorii de energie şi industria pot şi ar trebui să ia măsuri pentru economisirea gazelor. Comisia va accelera, de asemenea, lucrările privind diversificarea aprovizionării, inclusiv achiziţionarea comună de gaz pentru a consolida posibilitatea Uniunii de a se aproviziona cu surse alternative de gaze.
Comisia propune un nou regulament al Consiliului privind măsurile coordonate de reducere a cererii de gaze, bazat pe articolul 122 din tratat. Noul regulament ar stabili obiectivul ca toate statele membre să reducă cererea de gaze cu 15% între 1 august 2022 şi 31 martie 2023.
Pentru a ajuta statele membre să realizeze reducerile necesare ale cererii, Comisia a adoptat un plan european de reducere a cererii de gaze, care stabileşte măsuri, principii şi criterii pentru reducerea coordonată a cererii.
Planul se concentrează pe înlocuirea gazului cu alţi combustibili şi pe economiile generale de energie în toate sectoarele. Acesta îşi propune să protejeze aprovizionarea gospodăriilor şi a utilizatorilor esenţiali, cum ar fi spitalele, dar şi industriilor decisive pentru furnizarea de produse şi servicii esenţiale pentru economie, precum şi pentru lanţurile de aprovizionare şi competitivitatea UE.
Planul oferă statelor membre instrucţiunii pe care să le ia în considerare atunci când planifică reducerea.
Planul de reducere a cererii de gaze propus de Comisie se bazează pe consultări cu statele membre şi industria gazelor.
În cazul în care este posibil, ar trebui să se acorde prioritate trecerii la surse regenerabile sau la opţiuni mai curate, cu emisii mai reduse de sau mai puţin poluante. Cu toate acestea, trecerea la cărbune, petrol sau energie nucleară poate fi necesară ca măsură temporară, atât timp cât se evită blocarea pe termen lung a carbonului.
Un alt pilon important al economisirii energiei este reducerea încălzirii şi răcirii. Comisia îndeamnă statele membre să lanseze campanii de promovare a conştientizării în rândul cetăţenilor pentru a promova reducerea consumului de încălzire şi răcire la scară largă şi să pună în aplicare ”Comunicarea privind economisirea energiei” a UE, care conţine numeroase opţiuni în ceea ce priveşte economisirea pe termen scurt. De pildă, statele membre ar putea impune o scădere direcţionată a încălzirii şi răcirii în clădirile administrate de autorităţile publice.
Planul de reducere a cererii va ajuta statele membre să identifice şi să prioritizeze, în cadrul grupurilor lor de consumatori ”neprotejate”, cei mai critici clienţi sau instalaţii pe baza considerentelor economice generale şi a următoarelor criterii: importanţa critică din punct de vedere social, lanţuri de aprovizionare transfrontaliere, deteriorări ale instalaţiilor şi osibilităţi de reducere a gazelor şi înlocuirea produsului/componentei.
Scopul este de a proteja aprovizionarea gospodăriilor şi a utilizatorilor esenţiali, precum spitalele şi industriile-cheie.
Ca parte a propunerii, statele membre ar trebui să prezinte Comisiei planuri naţionale de energie până la sfârşitul lunii septembrie şi să furnizeze o actualizare la fiecare două luni. Ţările care solicită livrări solidare de gaze vor fi obligate să demonstreze măsurile pe care le-au luat pentru a reduce cererea pe plan intern.
Legislaţia propusă ar acorda Comisiei competenţa de a declara o ”alertă a Uniunii” privind securitatea aprovizionării şi de a impune o reducere obligatorie a cererii de gaze pentru toate statele membre.
Această alertă ar fi declanşată atunci când ”există un risc substanţial de lipsă severă de gaze sau o cerere excepţional de mare de gaz”, a spus Comisia într-un comunicat.
Propunerea Comisiei va fi discutată de miniştrii UE în cadrul unui summit extraordinar pe tema energiei pe 26 iulie.
Douăsprezece state membre şi-au întrerupt deja aprovizionarea cu gaze ruseşti fie parţial, fie complet.
Drept răspuns, UE s-a angajat să umple rezervoarele de stocare a gazelor cu cel puţin 80% înainte de 1 noiembrie, dar există îngrijorări în acest sens, deoarece Rusia furnizează 40% din gazul importat de blocul comunitar, iar acea infrastructură pentru a primi gaze naturale lichefiate din surse alternative lipseşte.
UE şi partenerii săi occidentali au acuzat Rusia că a folosit gazul furnizat Europei ca răzbunare împotriva sancţiunilor impuse în urma invaziei sale în Ucraina.
Tag-uri:
Comisia Europeană
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x