Uniunea Europeană vrea o nouă legislaţie privind armele de foc

Potrivit Comisiei Europene, armele mici şi uşoare provoacă moartea a o mie de persoane în cadrul frontierelor Uniunii Europene. Comisarul european pentru afaceri interne, Cecilia Malmström, a deplâns 'tăcerea îngrijorătoare' privind uzul şi traficul armelor uşoare pe teritoriul comunitar. Potrivit comisarului european, în timp ce dezbaterea în SUA este destul de vizibilă, europenii 'ar trebui să axeze pe frontul intern'.

Bruxellesul vrea să profite de ocazie pentru a înăspri normele comunitare, deşi UE are unele dintre cele mai exigente legi privind armele uşoare. 'Nici statul cel mai restrictiv din cadrul SUA nu se apropie de cel mai permisiv stat al UE', este de părere Marcus Wilson, membru al grupului Armed Violence Reduction (ARV).

Pentru ca pistoalele şi puştile să nu ajungă pe mâini criminale trebuie, depuse eforturi mari în Europa, pentru că divergenţele dintre legislaţiile statelor comunitare creează lacune de care crima organizată profită pentru a obţine arme şi muniţie, este de părere Bruxellesul. Totuşi, industria şi asociaţiile de vânători se îndoiesc de aceste cifre şi se opun unei legi mai severe care le-ar putea prejudicia afacerile.

De fiecare dată când se deschide cadrul legislativ pentru a restricţiona accesul legal la armele mici, UE se loveşte de refuzul industriei şi asociaţiilor de vânători şi al reprezentanţilor sportului cu tirul. În urmă cu aproape un an, comisarul Malmström a declarat că 'armele legale din UE alimentează piaţa ilegală'. Federaţia Asociaţiilor de Vânătoare şi Conservarea Faunei Sălbatice din UE (FACE) nu este de acord cu această afirmaţie şi deplânge că Bruxellesul vrea o nouă legislaţie, 'sub falsul pretext că există o conexiune între cele două'.

Potrivit Sistemului de Informaţii Schengen, în UE există peste jumătate de milion de arme de foc furate sau pierdute, iar majoritatea provin din sectorul civil. Purtătorul de cuvânt al FACE, Manuel Esparrago, are 'îndoieli serioase' cu privire la această cifră, pentru că 'a fost elaborată pe baza datelor de ONG-uri şi nu consultând informaţiile oficiale de care dispun statele'. FACE, care reprezintă cel mai mare grup de proprietari de arme legale din UE - 7 milioane de vânători - se plânge că, deşi a cerut includerea sa în grupul de experţi pe care Comisia îi va consulta pentru a elabora noua legislaţie, a fost respinsă. Vânătorii se declară 'profund dezamăgiţi şi preocupaţi' de ceea - consideră ei - sunt legi în slujba 'obiectivelor politice', notează Esparrago.

Toate sugestiile Bruxellesului sunt menite să armonizeze legile naţionale. Una din propuneri este ca ţările europene să se pună de acord cum trebuie marcate armele, fabricate artizanal, cu numere de serie, astfel încât forţele de securitate să poată identifica armele folosite de criminali. Pentru a îmbunătăţi identificarea, Jacob Parakilas, de la organizaţia nonguvernamentală 'Acţiune împotriva Violenţei Armate '(AOAV), sugerează să fie imprimate microscopic numerele de serie pe diferite componente, inclusiv ca 'arma să imprime seria pe fiecare cartuş pe care îl trage'.

Există şi posibilitatea ca Bruxellesul să oblige să se instaleze senzori biometrici pe toate armele, pentru a se putea asigura că acestea sunt folosite exclusiv de proprietari. Aceşti senzori ar permite identificarea proprietarului unei arme pe baza trăsăturilor sale biologice, precum pulsul sau amprenta degetului. 'Este de domeniul ficţiunii', s-a plâns purtătorul de cuvânt al FACE. Gómez avertizează că senzorii nu vor împiedica traficul ilegal, deoarece cu 'siguranţă' cei care se ocupă cu aşa ceva vor şti să dezactiveze senzorii.

De fapt, nici cea mai strictă dintre reglementări nu reuşeşte să frâneze violenţa armelor. Elementul cheie este comerţul, notează diferite ONG-uri. Amnesty International, Oxfam sau Greenpeace luptă de mai mulţi ani ca ONU să aprobe un Tratat privind Comerţul cu Arme (TCA) global, pe care l-au obţinut în final în aprilie anul acesta. Deocamdată l-au semnat 108 ţări, inclusiv SUA, însă doar opt l-au ratificat. 'Comerţul cu banane este mai reglementat decât cel cu arme uşoare, cea mai letală piaţă a planetei', explică Francisco Yermo, expert în controlul asupra armelor de la Oxfam.

Până acum, singurul mod de a opri ca pistoalele sau puştile fabricate în ţările dezvoltate să ajungă în ţările aflate în conflict era lista statelor supuse embargoului, cărora UE le interzice să cumpere armament. Dar în multe cazuri nu a fost o metodă eficientă. Ţările europene au vândut arme în Libia lui Gaddafi până când a fost decretat embargoul, în februarie 2011. Acestea au ajuns apoi în alte ţări în conflict precum Mali sau Congo, notează Yermo. 'Circa 95% din armele care se folosesc în Africa provin din afara continentului', explică el.

Există totuşi şi motive de speranţă. Alberto Estévez, expert în TCA de la Amnesty International, salută 'succesul foarte important' pe care îl presupune acordul. El speră ca acordul să intre în vigoare peste doi ani, când va fi ratificat de cel puţin 50 de state. Din acel moment va fi interzis să se transfere arme ţărilor care le pot folosi pentru a comite genocide, crime împotriva umanităţii sau de război. Mai mult chiar, statele vor fi obligate să fie mai transparente şi să-i informeze pe cetăţeni despre destinaţia fiecărei arme care va ieşi din ţara lor.

Toate inovaţiile care au revoluţionat vieţile noastre au avut succesul şi reversul lor. Este ceea ce s-a întâmplat cu imprimantele 3D. Succesul este că, mai devreme sau mai târziu, se va putea fabrica orice produs cu o imprimantă 3D. Potrivit experţilor, va fi suficient să se obţină o suprafaţă plană. Reversul este că se va putea fabrica şi un pistol sau cel puţin o parte din el.

Bruxellesul este decis să intre pe teritoriul provocărilor tehnologice şi vrea să includă imprimantele 3D în noua legislaţie privind armele. Marcus Wilson, de la la ARV, consideră că nu este încă o realitate, dar că 'ştiinţa avansează rapid şi guvernele trebuie să aibă în vedere o posibilă reglementare când va fi cazul'. Deocamdată, producerea armelor prin această metodă este ocazională şi calitativ deficitară. Nu se compară cu eficienţa armelor artizanale. Totuşi, 'plasticul folosit de aceste maşinării este în general de proastă calitate, iar armele fabricate astfel au putut să tragă de puţine ori înainte să se spargă', spune Jacob Parakilas, membru al AOAV.

Ţările cu cele mai mari condamnări pentru deţineri ilicite de arme sunt cele care au cei mai mici indici de criminalitate, insistă Amnesty International. Calea cea mai obişnuită pentru a garanta că descurajarea funcţionează sunt sancţiunile. Punctul asupra căruia există cele mai multe divergenţe este reglementarea privind posesia armelor, inclusiv sistemul de permise. În Republica Cehă sau în Slovenia, doritorii trebuie să treacă un examen de cunoaştere a armelor, în timp ce în Spania este suficient un test psiho-fizic. Unele ţări, precum Polonia, îi obligă pe proprietari să se supună unei evaluări psihologice la fiecare cinci ani.

Cei mai reticenţi în a da putere Bruxellesului în acest domeniu sunt ţările din Europa de Est: 55% dintre est-europeni cred că autorităţile naţionale sunt mai bine poziţionate pentru a reglementa regimul armelor de foc, conform Eurobarometrului din septembrie 2013. Într-un mare contrast cu Europa 'Celor 15', unde 63% din locuitori preferă să existe norme comune pentru a reduce violenţa cauzată de arme în UE.