UNJR şi AMR cer CSM să apere independenţa justiţiei faţă de pretinsele presiuni ale lui Kovesi
UNJR şi AMR au cerut CSM să se sesizeze în vederea apărării independenţei sistemului judiciar faţă de pretinsele presiuni pe care Laura Codruţa Kovesi le-ar fi făcut asupra procurorului inspector Mihaela Focică. Asociaţiile cer efectuarea unei anchete şi audierea în plenul CSM a celor implicaţi.
"Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) ca, în baza art. 30 din Legea 317/2004, să se sesizeze de îndată în vederea apărării independenţei întregului sistem judiciar faţă de pretinsele presiuni pe care procurorul-şef DNA Laura Codruţa Kovesi le-ar fi făcut asupra procurorului inspector Mihaela Focică, desemnată să cerceteze eventuale abateri disciplinare ale unor procurori DNA", se arată în scrisoarea transmisă joi de asociaţiile de magistraţi Consiliului Superior al Magistraturii.
Reacţia vine după ce în presă a fost publicată o înregistrare ambientală a unui dialog dintre procurorul Gheorghe Stan, inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, şi procuroarea Mihaela Focică, procuror inspector care a făcut verificări la DNA. Din spusele procuroarei Mihaela Focică, aşa cum rezultă din respectiva înregistrare, procurorul-şef DNA Laura Codruţa Kovesi ar fi făcut presiuni asupra ei în lucrarea care îi era desemnată şi în care cerceta trei procurori DNA cu privire la eventuala săvârşire de către aceştia a unor abateri disciplinare. De asemenea, din cadrul aceluiaşi dialog, reiese şi că procurorul Codruţ Olaru, membru CSM, ar fi exercitat presiuni asupra procurorului inspector Mihaela Focică.
"Dacă faptele menţionate în acea înregistrare se confirmă, acestea reprezintă încălcări extrem de grave ale independenţei justiţiei, prin imixtiuni şi presiuni ale procurorului-şef DNA Laura Codruţa Kovesi în activitatea Inspecţiei Judiciare, prin care se încalcă nu doar independenţa acestui procuror inspector, dar şi independenţa sistemului judiciar în ansamblul său. Inspectori judiciari sunt cei care verifică nu doar actele întocmite de procurori şi judecători, ci şi conduita acestora în exercitarea funcţiei sau în afara acesteia. Inspectorii judiciari sunt singurii abilitaţi să facă astfel de verificări, cu excepţia cazului în care magistraţii sunt acuzaţi de săvârşirea unor fapte penale", se mai arată în scrisoare.
Asociaţiile susţin că este absolut necesar ca inspectorii judiciari să acţioneze în deplină libertate şi independenţă şi trebuie să îşi folosească independenţa conferită de lege pentru a cerceta toate plângerile cu care sunt sesizaţi, în mod obiectiv, eficient şi efectiv, indiferent din partea cui provin şi pe cine vizează.
"Imixtiunea gravă devoalată de procurorul inspector Mihaela Focică necesită o reacţie pe măsură a CSM, garantul independenţei justiţiei. De altfel, imixtiunea este recunoscută şi definită ca atare chiar de către procurorul Gheorghe Stan, inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, care, în cursul conversaţiei, se arată revoltat de cele întâmplate şi spune că «Asta înseamnă imixtiune! Clasică!»", arată UNJR şi AMR.
Asociaţiile de magistraţi reamintesc, în scrisoare, că reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au amendat ferm, în anii trecuţi, declaraţiile unor politicieni, jurnalişti ori funcţionari publici prin care aceştia criticau acţiunile DNA, iar CSM a apreciat atunci că astfel de declaraţii sunt acte care au afectat independenţa sistemului judiciar în ansamblul său.
UNJR şi AMR cer efectuarea unei anchete efective, audierea în şedinţă publică a plenului CSM a tuturor persoanelor implicate şi întocmirea unui raport asumat de Consiliu.
"CSM trebuie, cu atât mai mult acum, să acţioneze pentru verificarea acţiunii procurorului-şef DNA care, dacă se confirmă, afectează grav independenţa, imparţialitatea procurorului inspector şi, prin această, independenţa sistemului judiciar în ansamblul sau. Astfel de presiuni extrem de grave nu pot fi ignorate, nici trecute cu vederea, fiind absolut necesar a fi verificate cu toată seriozitatea de către CSM, în calitatea pe care o are de garant al independenţei justiţiei. Solicităm efectuarea unei anchete efective, audierea în şedinţa publică a Plenului CSM a tuturor persoanelor implicate şi întocmirea unui raport asumat de CSM în care să se clarifice toate aspectele menţionate în acea înregistrare", se mai arată în scrisoare.
Conducerea Inspecţiei Judiciare (IJ) a transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) o adresă, însoţită de un suport conţinând înregistrările cu una din inspectoarele care a verificat DNA, Mihaela Focică, aceste materiale fiind distribuite tuturor membrilor CSM.
„La CSM s-a înregistrat o adresă din partea conducerii IJ, însoţită de un suport conţinând înregistrările făcute publice în presă. Materiale au fost distribuite tuturor membrilor CSM spre analiză şi încă nu s-au derulat dezbateri pentru conturarea unei poziţii oficiale”, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Consiliului.
Una din inspectoarele care a verificat DNA, Mihaela Focică, a fost înregistrată în timp ce vorbea cu adjunctul IJ, Gheorghe Stan, aceasta spunând că a fost chemată la sediul Direcţiei şi că îi este frică de faptul că ar putea să îi fie „născocit” un dosar penal, iar copilul ei va rămâne pe drumuri.
Potrivit înregistrării, procuroarea Focică i s-a plâns lui Stan că i se poate face un dosar penal, precizând că s-a dorit ca ea să fie „spălată pe creier”. Toate demersurile ar fi fost făcute de conducerea DNA, conform sursei citate, iar scopul final ar fi fost acela ca ea să se retragă din echipa care efectua controlul al Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).