UNPR a fuzionat cu PPDD; Oprea: Avem peste 500.000 de membri de partid

| 02 aug, 15:51

Conferința națională a UNPR și Congresul PPDD, reunite în ședință comună, au aprobat în unanimitate, duminică, fuziunea prin absorbție cu fosta formațiune a lui Dan Diaconescu.

"UNPR este un proiect politic pe care l-am demarat acum 5 ani de zile. Și cred că am fost inspirați când am spus că este un proiect politic al interesului național al României. Interesul național, patriotismul — te naști cu ele sau nu le ai niciodată. Doctrina noastră este simplă, este România", a declarat liderul UNPR Gabriel Oprea.

Acesta a precizat că formațiunea sa avea înaintea fuziunii 358.000 de membri înscriși la Tribunal și că în ultimele două luni s-au mai înscris peste 70.000 de români. Oprea a făcut o comparație cu cifrele PSD (500.000 de membri) și ale celorlalte partide (100.000 fiecare).

"Cu dumneavoastră, în momentul de față, suntem peste 500.000 de membri de partid UNPR. De la 1 septembrie vreau să avem, împreună cu dumneavoastră, organizații UNPR în fiecare localitate a României. Este un obiectiv strategic pe care l-am trasat și pe care împreună trebuie să-l aplicăm", a adăugat Oprea.

El a subliniat în discursul său că UNPR trebuie să rămână la guvernare.

"Este un partid al statului român, este un partid al României și vom dovedi acest lucru. Trebuie, încet dar sigur, să decantăm în conștiința publică românească ceea ce înseamnă UNPR, ceea ce înseamnă seriozitatea. Trebuie să ne consolidăm ca al treilea partid din România și să facem o singură echipă. Cine dorește stabilitate, securitate și seriozitate să vină la UNPR, așa putem să strângem un milion de membri de partid. Știu că este greu, dar o să reușim", a susținut Gabriel Oprea.

Alături de președintele UNPR, la conferință au fost prezenți liderii partidului, parlamentari UNPR, președinți de organizații și membri ai partidului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 aug, 21:00
mihail30
Simplu de utilizat !
Simplu de utilizat! Si castigi repede! Dureaza putin timp sa te instruiesti, apoi pornesti sistemul care deja functioneaza, e probat! Ai nevoie doar de ceva timp liber si de un calculator cu conexiune la internet. Incepe acum, pentru ca oferta este proaspata! Solicita informatii la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ