Urmați diete, dar vă îngrășați? Poate fi un dezechilibru hormonal. Cum să îl ții sub control

În acest video: Sugar: The Bitter Truth, el este intervievat de dr. Andreas Eenfeldt, despre ceea ce crede el că ar reprezenta adevărata cauză a obezităţii şi a altor boli ale civilizaţiei.

Există “forţe biochimice” care ne fac să mâncăm mai mult şi să facem sport mai puţin

Unii oameni cred că obezitatea este produsă de un consum prea mare de alimente şi de prea puţin sport. Cu alte cuvinte, comportamentul duce la câştigarea în greutate şi este vina fiecăruia că se întâmplă acest lucru. Cu toate acestea, Lustig nu crede că acesta este motivul, cel puţin nu pentru majoritatea oamenilor. El este de părere că aportul de alimente şi ponderea mică a exerciţiilor fizice sunt secundare pe lângă modificările din funcţia hormonilor. Se pare că există mecanisme biologice bine definite care pot explica modul în care alimentele pe care le consumăm perturbă funcţia hormonilor, ceea ce ne face să mâncăm mai mult şi să câştigăm în greutate. Adică, nu ne îngrăşăm deoarece mâncăm mai mult, ci mâncăm mai mult pentru că ne îngrăşăm.

Insulina şi leptina sunt doi factori importanţi ai obezităţii

Obezitatea este o tulburare incredibil de complexă, iar oamenii de ştiinţă nu au căzut de acord în legătură cu ce o cauzează. Totuşi, este bine stabilit că hormonii au o mare legătură cu obezitatea.

Un factor important este reprezentat de un hormon numit leptină. Acesta este secretat de celulele adipoase. El trimite un semnal către creier spunând că avem stocată destulă energie şi că nu mai trebuie să mâncăm.

Persoanele obeze au o mulţime de grăsime corporală şi multă leptină în sânge. Problema este că leptina nu ajunge la creier pentru a trimite acel semnal. Spus simplu, creierul nu “vede” leptina. Acesta nu vede că avem stocată suficientă grăsime şi de aceea crede că ne este foame. Acest lucru se numeşte rezistenţă la insulină şi este considerat un factor major ce duce la obezitate. Când oamenii sunt rezistenţi la leptină, hormonii sunt cei ce conduc la un aport crescut de alimente. Mâncăm mai mult deoarece creierul nu vede leptina şi crede că ne este foame. Este aproape imposibil să ne exercităm voinţa împotriva semnalului de foame datorat leptinei.

Un alt hormon, pe care Lustig (şi mulţi alţi oameni de ştiinţă respectaţi) îl văd ca pe un vinovat important este insulina. Ea este un hormon care spune celulelor să adune glucoza din sânge. Reprezintă şi principalul hormon de stocare a energiei din corp. Ea le spune celulelor să stocheze energia, sub formă de glicogen sau de grăsime.
Potrivit Dr. Lustig, unul dintre modurile prin care insulina contribuie la obezitate este să blocheze semnalele leptinei în creier. Din acest motiv, nivelul crescut al insulinei poate fi unul dintre motivele pentru care oamenii devin rezistenţi la leptină.

Insulină crescută → Niciun semnal al leptinei → Creierul nu „vede” că avem suficientă energie stocată şi ne face să mâncăm crezând că ne este foame.

Un alt lucru pe care îl face insulina este să trimită semnale celulelor adipoase, spunându-le să stocheze grăsimea şi să o păstreze pe cea deja existentă.

Pare simplu şi are sens, însă aş vrea să subliniez faptul că mulţi alţi cercetători nu cred că acest lucru este adevărat.

Care sunt cauzele creşterii insulinei?

O caracteristică a sindromului metabolic şi a diabetului de tip II este rezistenţa la insulină. Aceasta înseamnă în principal că celulele din organism nu văd semnalul insulinei şi de aceea pancreasul trebuie să producă şi mai multă insulină, ceea ce duce la hiperinsulinemie, adică la un nivel ridicat al insulinei tot timpul. Desigur, insulina nu este un hormon „rău”. Este absolut esenţială pentru supravieţuire. Dar când devine crescută cronic, poate începe să producă probleme importante.

Dar ce provoacă această creştere a insulinei?

Conform lui Lustig, fructoza în exces, provenită de la zahărul adăugat este unul dintre cei mai importanţi factori ai rezistenţei la insulină, ceea ce duce la creşterea cronică a nivelului insulinei.

De fapt există ceva dovezi care arată că atunci când oamenii mănâncă multă fructoză (din zahărul adăugat, nu din fructe), se poate ajunge la rezistenţa la insulină, nivel ridicat al insulinei şi probleme metabolice asociate.

Însă este important să realizăm că deşi fructoza ce provine din zahărul adăugat este una dintre principalele cauze ale rezistenţei la insulină, nu este suficient doar să îndepărtăm zahărul adăugat pentru a ameliora obezitatea şi disfuncţiile metabolice asociate. Prin urmare, evitarea zahărului este o bună strategie de prevenire, dar nu va fi eficientă ca remediu.

Cel mai simplu mod de a reduce nivelul de insulină

Dacă nivelul ridicat al insulinei este cauzat de rezistenţa la insulină şi de creşterea în greutate (un subiect controversat), atunci ameliorarea este uşoară. Principalul stimulent al secreţiei de insulină sunt carbohidraţii din dietă. Şi proteinele stimulează  eliberarea de insulină, însă carbohidraţii sunt factorul major. Multe studii arată că un consum mai mic de carbohidraţi (o dietă low-carb) duce la o reducere drastică a insulinei şi la pierderea automată în greutate. Când oamenii micşorează aportul de carbohidraţi, slăbesc. Fără a mai număra caloriile. Oricare ar fi mecanismul, funcţionează.

Deci, nu trebuie să aşteptaţi ca oamenii de ştiinţă să ajungă la un consens cu privire la cauzele exacte ale obezităţii, deoarece indiferent de mecanism, există o cale simplă de a inversa procesul.

Chiar dacă dietele low-carb nu sunt o soluţie “magică” pentru aceste probleme, ştim măcar că sunt mult mai bune decât dietele low-fat care încă mai sunt popularizate deşi au eşuat.

Sursă: scientia.ro