Ursache, vicepreşedinte ASF: Vinovaţii pentru criza RCA sunt în conducerea ASF

| 15 sep, 12:47

Vinovaţii pentru situaţia din piaţa asigurărilor RCA sunt în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), iar aceştia trebuie să îşi asume răspunderea personală pentru maniera în care s-a gestionat sectorul asigurărilor, susţine vicepreşedintele ASF, Mircea Ursache, citat de Agerpres.

'E normal ca aceia care răspund direct de sectorul de asigurări să îşi asume răspunderea. Rezolvarea problemei RCA, fie de către Parlament fie de către Guvern nu reprezintă decât o soluţie de avarie care trebuie continuată cu tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru situaţia în care s-a ajuns, iar aceştia sunt în ASF. Tratamentul colectiv, sancţiunea colectivă nu sunt acceptate nicăieri. Sunt răspunderi personale pentru maniera în care s-a gestionat un sector de activitate în piaţa financiară nebancară. Nu ştiu niciun stat în UE care să aibă o astfel de evoluţie a tarifelor la RCA', a declarat joi Ursache în cadrul unei conferinţe pe teme legate de piaţa de capital.

Potrivit acestuia, problemele din piaţa RCA au fost generate de o serie de erori manageriale, atât la nivelul conducerii ASF, cât şi al sectorului de asigurări, iar intervenţia autorităţilor în această situaţie este explicabilă.

'Ce s-ar fi întâmplat dacă în România preţul pâinii, sau al rechizitelor şcolare sau al medicamentelor ar fi crescut cu 300%? Credeţi că instituţiile statului ar fi stat pasive, ar fi lăsat să evolueze în aşa hal un cost cu efecte sociale uriaşe? Cred că nu. Este clar că ne aflăm în faţa unor erori manageriale la nivelul conducerii ASF şi al sectorului de asigurări', a mai spus Ursache.

Transportatorii protestează joi în Piaţa Victoriei din Capitală, pe fondul nemulţumirilor faţă de preţurile RCA, în faţa sediului Guvernului aflându-se tiruri, taxiuri şi autocare care claxonează.

Patronatele din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, APULUM, APTE 2002 - au solicitat Guvernului României ca în textul Ordonanţei de Guvern tarifele RCA să fie îngheţate la valorile medii ale daunelor existente în evidenţele ASF şi nu la nivelul celor care se vor calcula în viitor.

'Guvernul vrea să îngheţe tarifele RCA la camioane la 18.500 lei, însă patronatele din transporturile rutiere solicită un tarif de 4.907 lei. Acest tarif, de 4.907 lei, reprezintă dauna medie de 18.500 lei la care se adaugă frecvenţa daunei de 15,6%. Rezultă o primă medie tehnică de 2.886 lei, la care se aduna cheltuielile administrative, revenind un tarif de 4.907 lei pe an la care toate daunele şi cheltuielile asiguratorilor sunt acoperite', preciza un comunicat al patronatelor din transporturile rutiere transmis miercuri AGERPRES.

Pe de altă parte, patronatele din transporturile rutiere cer Parlamentului României să îl demită imediat pe actualul preşedinte al ASF, Mişu Negriţoiu, după ce, în ultimul an, 'şi-a dovedit incompetenţa în a conduce piaţa asigurărilor din România.

Guvernul a aprobat miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, plafonarea tarifelor RCA pe o perioadă de 6 luni, la un nivel ce va fi stabilit de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Actul normativ permite stabilirea de către ASF, pe o perioadă de şase luni, a unui tarif RCA de referinţă aplicat atât persoanelor fizice, cât şi juridice.

 

Tag-uri: Mircea Ursache, RCA
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ