USR a atacat la Curtea Constituţională hotărârea de revocare a Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului
USR anunţă, miercuri, că a atacat la Curtea Constituţională hotărârea de revocare a Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului, invocând mai multe motive. În principal, formaţiunea face referire la faptul că preşedintele Senatului este ales pe toată durata mandatului, respectiv 4 ani.
USR a transmis, miercuri că a atacat a Curtea Constituţională decizia de revocare din funcţie a Ancăi Dragu.
”Din nou, după ani de luptă împotriva PSD, acum suntem nevoiţi să ne apărăm instituţiile democraţiei române de asaltul hoţilor şi incompetenţilor. Coaliţia hoţiei a fost dispusă să treacă peste constituţie şi legi, totul pentru a-i asigura o sinecură lui Florin Cîţu”, a transmis, miercuri, USR.
Liderul de grup al senatorilor USR, Radu Mihail, susţine că nu poate fi schimbată arhitectura constituţională în funcţie de alianţe politice conjuncturale.
”Monstruoasa coalitie a ajuns la capătul răbdării şi a lansat un ultim asalt împotriva revoluţiei bunei-guvernări: fără reforme, fără justiţie independentă, fără transparenţă în cheltuirea banului public”, a declarat Radu Mihaiu.
Formaţiunea invocă mai multe motive de neconstituţionalitate.
”Dispoziţiile Hotărârii Senatului nr. 131 din 23 noiembrie 2021 privind revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a doamnei senator Anca Dana Dragu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 23 noiembrie 2021, sunt neconstituţionale pentru motive decurgând din corelarea dispoziţiilor art. 64 din Constituţie cu articolele consacrate drepturilor politice şi suveranităţii naţionale. De asemenea, neconstituţionalitatea acesteia derivă din considerentele desprinse din interpretarea sistematică a textelor Constituţiei, referitoare la măsura revocării preşedintelui Senatului”, se arată în textul sesizării.
”Având în vedere jurisprudenţa CCR, conform căreia noţiunea de configuraţie politică (...) nu poate fi înţeleasă decât prin raportare la data alegerilor, când, prin exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute de art. 36 şi 37 din Constituţie, se exprimă voinţa cetăţenilor, se concretizează exercitarea suveranităţii naţionale, iar prin această voinţă a cetăţenilor se conturează configuraţia politică a Camerelor, indiferent de alte acorduri ulterioare intervenite în exercitarea mandatelor parlamentarilor aleşi, considerăm că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale”, se maia artă în document.
Potrivit USR, ”revocarea preşedintelui Senatului înainte de expirarea mandatului nu poate fi realizată în conformitate cu Constituţia republicată şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, decât la iniţiativa exclusivă a grupului parlamentar care a susţinut candidatura şi numai pentru abateri grave în exercitarea funcţiei”.
”Schimbarea ulterioară a configuraţiei politice nu poate constitui un temei constituţional al revocării preşedintelui unei Camere parlamentare, deoarece o asemenea configuraţie politică nu rezultă din alegeri (...) ci constituie o majoritate parlamentară creată în afara criteriilor politice rezultate din vot”, se maia rată în document.
Potrivit sesizării, ”revocarea trebuie să cuprindă criterii stricte, să nu se realizeze în mod arbitrar şi aleatoriu, ci cu respectarea dreptului la apărare al persoanei în cauză şi cu respectarea echilibrului între principiul majorităţii parlamentare şi principiul configuraţiei politice”.
Anca Dragu a fost revocată din funcţie, marţi, în funcţie fiind ales liderul PNL, Florin Cîţu.
Tag-uri:
Anca Dragu, USR
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x