USR a depus un amendament la ordonanţa de urgenţă pe energiei: Toţi oamenii au dreptul să beneficieze de sprijin
USR a depus un nou amendament la ordonanţa de urgenţă pe energie pentru a corecta modul discriminatoriu şi total eronat în care Guvernul PSD-PNL a stabilit aplicarea schemei de plafonare.
„În prezent, românii care au consumat în 2021 mai mult de 300kWh pe lună sunt pedepsiţi şi nu pot beneficia de niciun sprijin, chiar dacă acum consumă mai puţin. USR propune ca toţi oamenii să poată beneficia de plafonare şi în acelaşi timp să fie stimulaţi să reducă risipa. Propunerea USR este ca schema de plafonare să se aplice pe tranşe de consum: primii 100 kWh să fie facturaţi la 0,68 lei/kWh, între 101-255kWh să fie facturaţi la 0,8 lei/kWh şi ce depăşeşte 255 kWh să fie plătiţi la preţul de contract”, arată comunicatul de presă al partidului.
USR mai propune ca raportarea pentru încadrarea în schema de plafonare să se stabilească în funcţie de consumul lunar din prezent, nu în funcţie de consumul de anul trecut.
Amendamentul USR elimină astfel discriminarea românilor care nu se pot întoarce în timp pentru a consuma mai puţină energie, astfel încât să beneficieze de plafonare.
USR a mai depus săptămâna trecută un amendament la OUG pe energie pentru a ajuta toate companiile româneşti să facă faţă crizei preţurilor la energie.
Astfel, conform sursei citate, amendamentul USR prevede ca toate companiile româneşti să nu mai plătească taxe şi impozite la stat în cuantumul a 50% din creşterea de preţuri la energie şi gaze raportată la luna ianuarie 2022.
Tag-uri:
USR
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x