USR a sesizat Comisia Europeană cu privire la azilele din Voluntari
Europarlamentarul USR Vlad Botoş a trimis, marţi, o scrisoare oficială către doi oficiali ai Comisiei Europene, în care semnalează situaţia gravă cu care se confruntă unele persoane instituţionalizate din România, în contextul anchetei privind azilele groazei din Voluntari.
Eurodeputatul a trimis astfel o scrisoare către Didier Reynders, comisar european cu atribuţii în ceea ce priveşte justiţia, şi Verei Jurova, vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori europene şi transparenţă, în care solicită activarea mecanismelor Uniunii Europene care ar putea impune respectarea drepturilor omului, dar şi respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
"Este inacceptabil ca în casele de bătrâni care au contracte cu statul să se întâmple asemenea acte inumane. Bătrânii noştri suferă din cauza unui sistem inechitabil de pensii. Acum, cei care nu mai pot să aibă grijă de iei înşişi mai trebuie să trăiască şi cu groaza că pot ajunge într-o casă condusă de asemenea monştri. E nevoie de soluţii urgente pentru monitorizare şi intervenţie de la nivel european în cazul sistemului caselor de bătrâni, ca o garanţie în plus pentru siguranţa acestor persoane", a declarat europarlamentarul Vlad Botoş, potrivit unui comunicat de presă al USR.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x