USR anunţă că-l propune pe judecătorul Cristi Dănileţ pentru Curtea Constituţională
Judecătorul Cristi Dănileţ este propunerea USR pentru Curtea Constituţională, a anunţat, miercuri seară, formaţiunea.
Potrivit USR, Cristi Dănileţ ”este judecătorul care a luptat neîncetat pentru independenţa Justiţiei şi a rezistat în faţa presiunilor şi abuzurilor venite din partea unui sistem care vrea să controleze justiţia”.
”CCR are nevoie de un judecător liber, independent şi pro-european, nu de Valer Dorneanu, omul propagandei Sputnik. USR consideră că omul cel mai potrivit pentru a apăra ordinea constituţională, democraţia, separarea puterilor în stat, libertatea cuvântului, independenţa Justiţiei este Cristi Danileţ”, a transmis, miercuri seară, USR, într-un comunicat de presă.
Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) îl propune pe Cristi Dănileţ, vicepreşedinte al organizaţiei, pentru un loc la Curtea Constituţională. Trei posturi vor deveni vacante în acest an, urmând a-şi încheia mandatele preşedintele CCR, Valer Dorneanu (numit de Camera Deputaţilor), şi judecătorii Mona Pivniceru (numătă de Senat) şi Daniel Morar (numit de preşedinte).
Tag-uri:
Cristi Danileț, USR
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x