USR: Coaliţia PSD-PNL-UDMR a respins proiectul de lege al partidului care prevede desfiinţarea Institutului Levantului
Reprezentanţii USR au transmis, miercuri, că partidele coaliţiei de guvernare s-au opus, din nou, demersului formaţiunii de desfiinţare a Institutului Levantului, „sinecură creată în 2017 de PSD-ALDE, cu sprijinul PNL şi UDMR, cu dedicaţie pentru ex-preşedintele Emil Constantinescu”.
Prima încercare a USR de a elimina risipirea banului public pe o instituţie care, în ciuda numelui, nu are nimic de-a face cu cercetarea, a fost respinsă de PSD în anul 2020.
„Este a doua oară când USR încearcă desfiinţarea acestui institut de cercetare care nu se justifică şi a doua oară când demersul este respins în Parlament. Ce fel de institute de cercetare, de diplomaţie culturală şi de soft power vrem să creştem în România? Ce fel de viziune de ţară avem investind în mici jucării create de oameni politici care nu mai au nimic de spus în România în momentul de faţă? Este greşit să finanţăm acest institut. 1 milion de euro pentru curiozităţile şi anvergura personală a unui om - care să călătorească nelimitat şi să vorbească despre pacea mondială cu fostul partid al lui Berlusconi, prin ţări foarte puţin relevante pentru ideea Levantului - este prea mult. Spunem NU sinecurilor, spunem NU devălmăşiei folosirii banului public, spunem NU acestor instituţii care reprezintă forme fără fond”, a declarat deputatul USR Iulian Bulai, potrivit unui comunicat de presă al partidului.
Conform sursei citate, în cei cinci ani de funcţionare, institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL) a beneficiat de creşteri ale subvenţiei de la bugetul de stat şi ale numărului de posturi finanţate, iar preşedintele său s-a văzut ridicat la rang de secretar de stat.
În schimb, instituţia care susţine că aduce pacea în lume s-a ocupat cu organizarea unei expoziţii de minerale şi a unei videoconferinţe cu foşti şefi de state, plus realizarea unui album aniversar de la o vizită de stat de acum 20 de ani, mai transmite USR, în comunicatul de presă.
Tag-uri:
USR
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x