USR, despre referendumul pentru familie: "Liderii PSD fac campanie prin publicitate plătită!"
USR anunţă pe pagina sa de Facebook că PSD face campanie prin publicitate plătită pentru referendum, şi nu doar simple campanii de informare. "Liderii PSD fac campanie prin publicitate plătită, în biserici și prin satele României pentru că Liviu Dragnea și penalii lui sunt singurii interesați de acest referendum inutil care nu schimbă", se mai arată în mesaj.
Redăm, în continuare, mesajul USR:
"PSD minte când spune că nu face campanie pro-referendum, ci doar informare. PSD a plătit publicitate la televiziuni în favoarea opțiunii DA.
Liderii PSD fac campanie prin publicitate plătită, în biserici și prin satele României pentru că Liviu Dragnea și penalii lui sunt singurii interesați de acest referendum inutil care nu schimbă nimic. Și acum căsătoria dintre o femeie și un bărbat este protejată prin Constituție și prin legile civile, iar viața familiilor afectate de sărăcie, hoția PSD, nu va fi cu nimic mai bună.
PSD vrea să nu mai vorbim despre dosarele penale ale lui Liviu Dragnea și asaltul continuu împotriva Justiției, despre gazarea și brutalizarea manifestanților pașnici în 10 august, despre zecile de mii de gospodării țărănești care au rămas fără porci pentru Crăciun, despre școlile și podurile care cad, despre scumpiri și îndatorarea României. Vrea să vorbim despre acest referendum inutil!
Nu le face jocul! Stai acasă pe 6-7 octombrie!", scrie USR, pe pagina de Facebook.