USR: Ministrul Educaţiei Ligia Deca se face de ruşine prin blocarea verificării tezei ministrului de Interne Lucian Bode

| 11 noi, 17:22

USR condamnă prezenţa ministrului Educaţiei Ligia Deca şi a secretarului de stat pentru învăţământ superior Gigel Paraschiv la şedinţa de joi a CNATDCU, prin care s-a încercat intimidarea membrilor Consiliului de a nu verifica teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode.

 

Gestul ministrului Educaţiei de a împiedica o instituţie a statului român să-şi îndeplinească atribuţiile este ruşinos şi de neacceptat, în condiţiile în care CNATDCU a primit două sesizări privind posibilul plagiat în teza de doctorat a lui Lucian Bode, mai arată USR, în comunicatul de presă.
„Cum să te duci tu, ministru, să te foloseşti de poziţia ta de ministru al educaţiei, ca să blochezi să nu fie analizată teza de doctorat a unui coleg în Guvern şi partid? Invocând motive şi chichiţe procedurale, exact pe metoda Cîmpeanu sau Iordache în trecutul nu chiar îndepărtat. Chiar nu vezi niciun conflict flagrant de interese şi de bun-simţ? Nu aşa se operaţionalizează "România Educată în literă şi în spirit", doamna ministru”, a afirmat senatorul USR Ştefan Pălărie, conform sursei citate.
USR mai spune că astfel de gesturi ale noului ministru al Educaţiei sunt cu atât mai ruşinoase cu cât Ligia Deca a înlocuit un plagiator şi a promis o schimbare de atitudine faţă de furtul în mediul academic.
„Ministerul Educaţiei face scut în jurul plagiatului lui Bode. Nu permite CNATDCU să îşi facă treaba şi să analizeze teza ministrului de interne. Atitudinea doamnei Leca nu lasă loc de interpretări, pur şi simplu a dat cinstea şcolii româneşti pentru a apăra ruşinea lui Lucian Bode, exact ca şi Sorin Cîmpeanu înaintea ei. Din proiectul România Educată nu a mai rămas nimic, nici măcar numele!”, a precizat senatoarea USR Silvia Dinică, conform sursei citate.
USR reiterează invitaţia către ministrul Educaţiei de veni în Parlament şi a explica care sunt planurile pentru viitorul sistemului de învăţământ. A trecut o lună de zile de când parlamentarii USR au solicitat prezenţa Ligiei Deca la o audiere în comisiile reunite de educaţie din Senat şi Camera Deputaţilor.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ