USR propune acordarea de tichete de masă şi a 13-a pensie pentru pensionarii cu venituri sub 1.100 lei

| 23 noi, 20:22

USR propune ca pensionarilor cu venituri sub 1.100 de lei să li se acorde tichete de masă în valoare variabilă de până la 300 de lei/lună şi introducerea celei de a 13-a pensii.

"În contrapartidă la măsurile avansate de coaliţia PSD - PNL - UDMR, USR propune două măsuri concrete prin care 1,9 milioane de pensionari din România să iasă de sub pragul riscului de sărăcie. Măsurile, detaliate în Policy brief-ul adoptat de Biroul Naţional al USR privind modalităţile alternative de creştere a veniturilor pensionarilor, ar implica doar jumătate din cheltuielile presupuse de măsurile avansate de noua coaliţie toxică de guvernare", a precizat USR, marţi, într-un comunicat de presă.

În acest sens, USR propune, pe de o parte, ca pensionarilor cu venituri sub 1.100 de lei să li se acorde tichete de masă în valoare variabilă de până la 300 de lei/lună, impactul bugetar anual al acestei măsuri fiind de 5,20 miliarde de lei, adică 0,40% din PIB-ul estimat pentru anul 2022, iar numărul total de beneficiari ar fi de 1,78 milioane de pensionari, precizează sursa citată.

Pe de altă parte, USR propune şi introducerea unei aşa-numite a 13-a pensie, cu valori între 800 de lei şi 250 de lei, impactul bugetar fiind de 2,48 miliarde de lei, adică 0,19% din PIB-ul estimat pentru anul 2022, iar numărul total de beneficiari ar fi de 4,87 milioane de pensionari.

"Propunem aceste măsuri pentru ca, în mod cumulat, veniturile medii ale pensionarilor din România să crească peste valoarea de 1.145 lei, ceea ce ar reprezenta pragul sărăciei. Practic, prin această măsură, 1,9 milioane de pensionari s-ar ridica deasupra pragului sărăciei, în timp ce măsurile propuse recent în spaţiul public de noul guvern PSD, PNL, UDMR ar ridica peste pragul de sărăcie doar 220.000 de pensionari. De precizat că diferenţa în ceea ce priveşte cheltuielile publice ar fi dublă în varianta PSD, PNL, UDMR. Ei ar vrea să cheltuie mai mulţi bani decât rezultă din propunerea noastră, dar cu un efect de nouă ori mai mic în ceea ce priveşte numărul de pensionari care ar ajunge peste pragul sărăciei. De altfel, ţine de consecvenţa politică a PSD de a propune măsuri cu iz social-democrat, dar de a păstra o bună parte din populaţia României sub pragul de sărăcie, condiţionându-l practic politic. Lasă pensionarilor impresia că-i ajută, dar nu o fac până la capăt. Aceasta este diferenţa esenţială între politicile publice pe care le promovează cei de la PSD şi, iată, mai nou, şi cei de la PNL, în comparaţie cu ce propunem noi", a declarat deputatul USR Cristian Seidler, vicelider al grupului USR din Camera Deputaţilor şi membru în Comisia pentru muncă.

USR consideră că măsurile propuse de PSD - PNL - UDMR de majorare a punctului de pensie cu 10% îi avantajează în primul rând pe cei cu pensiile cele mai mari, în timp ce cele ale Uniunii duc la majorarea pensiilor mici şi temporizarea creşterii pensiilor mari.

"Măsurile propuse de USR se încadrează în plafonul de 9,4% din PIB asumat prin PNRR în ceea ce priveşte cheltuielile publice cu pensiile. Mai mult, este lăsată o marjă substanţială pentru cheltuielile suplimentare care vor apărea pe măsura corectării inechităţilor existente în sistemul de pensii", mai susţine USR.

Tag-uri: măsuri, romania, USR
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ