USR propune cinci măsuri pentru oprirea scumpirilor

| 24 apr, 19:21

Preşedintele USR Cătălin Drulă le-a propus liderilor PSD-PNL să înceapă „tăierile cu clientela de partid, abonată la pensii speciale şi privilegii”. Totodată el a prezentat un set de cinci soluţii corecte pentru oprirea scumpirilor, în contextul discuţiilor despre scăderea încasărilor şi gaura de 20 de miliarde făcută de către PSD şi PNL în bugetul de stat.

 

„Domnii Ciolacu şi Ciucă se agită zilele acestea cu un proiect de ordonanţă de tăieri şi au început să vorbească şi despre austeritate. Am o idee bună pentru ei: să înceapă austeritatea de care vorbesc zilele astea cu clientela de partid, cu specialii, cu privilegiaţii, să oprească jaful din banii publici care a dus la scumpirile pe care le vedem peste tot. Dacă nu sunt în stare să găsească soluţii la criza bugetară pe care au creat-o, să intre pe soluţiicorecte.ro, să aplice ce scrie acolo şi România va fi într-un punct mai bun şi vom avea şi ce să lăsăm generaţiilor care vin”, a declarat Cătălin Drulă, conform comunicatului de presă al USR.
El a atras atenţia că există soluţii la această criză, măsuri concrete, a căror implementare ar permite oprirea scumpirilor şi anume:
„1. Oprirea risipei şi folosirea banii publici în interesul oamenilor care plătesc taxe şi impozite. Prin cheltuielile aberante cu pensiile speciale şi sinecurile pentru oamenii de partid, Guvernul nu face altceva decât să arunce şi mai mult gaz pe focul inflaţiei, iar preţurile continuă să crească.
2. Reducerea taxelor pe muncă. Munca cinstită trebuie răsplătită corect, iar salariile trebuie să crească astfel încât oamenii să facă faţă scumpirilor.
3. Atragerea celor 28 miliarde de euro din PNRR pentru digitalizarea de şcoli, construirea de spitale noi şi finalizarea autostrăzilor. Guvernul PSD-PNL riscă să piardă aceşti bani pentru că refuză să facă reformele necesare.
4. Mai multe investiţii, mai puţine împrumuturi. România are nevoie de un buget echilibrat. Guvernul trebuie să împrumute mai puţin, iar banii să-i direcţioneze în investiţii.
5. Stimularea producţiei de bunuri şi servicii în România. Cu cât vom avea o ofertă mai mare de produse şi servicii, cu atât preţurile se vor stabiliza şi scumpirile se vor opri”, mai indică sursa citată.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ