USR propune modificarea noii legi a pensiilor, care ”loveşte de două ori în cei care au muncit în condiţii grele
![](https://media.obiectiv.info/image/202202/w620/usr_53289600.jpg)
USR propune modificarea noii legi a pensiilor, despe care afirmă că ”loveşte de două ori în cei care au muncit în condiţii grele”. ”Interpretarea Casei Naţionale de Pensii pentru cei care au lucrat în grupe de muncă este un dezastru mai mare decât ce anunţaseră PSD şi PNL în Parlament la momentul adoptării acestei legi nedrept”, susţin reprezentanţii USR.
”Au început să vină primele decizii de pensionare pe noua lege, iar interpretarea Casei Naţionale de Pensii pentru cei care au lucrat în grupe de muncă este un dezastru mai mare decât ce anunţaseră PSD şi PNL în Parlament la momentul adoptării acestei legi nedrepte”, anunţă USR, cae afirmă că noua lege a crescut indirect cu 3 ani vârsta de pensionare pentru toţi minerii, energeticienii, angajaţii din combinatele chimice şi alţi lucrători în condiţii deosebite, apreciind că ”practic, legea loveşte de două ori în aceste categorii de angajaţi: le reduce banii şi le creşte vârsta de pensionare”.
„Dacă iniţial noua lege a pensiilor prevedea că le va lua doar banii celor care au lucrat în grupe de muncă, prin aplicarea acesteia, Guvernul Ciolacu le-a luat şi banii, şi anii. Celor din zona de minerit şi energie nu le mai este redusă vârsta de pensionare asociată perioadei 2001-2021 fiindcă aceşti 20 de ani brusc nu mai sunt asimilaţi grupei speciale de muncă, iar celor care au lucrat şi în grupa 1, şi în grupa 2 le cumulează drepturile doar dacă au 35 de ani lucraţi. Concluzia este că, în următorii doi ani, aproape nimeni nu se va mai putea pensiona”, explică deputatul USR de Gorj Radu Miruţă.
Conform USR, noua lege a pensiilor vine şi cu alte modificări pentru angajaţii care au lucrat în cele mai grele condiţii în România: dintr-o reducere de 13 ani cum prevedea Legea 197/2021, Guvernul le rotunjeşte în minus la maximum 11 ani. În acelaşi timp, dacă în cursul unei luni au avut vreo zi liberă plătită pentru formare profesională, zi de naştere sau alt drept prevăzut în contractul colectiv de muncă, li se taie întreaga lună de la drepturile condiţiilor speciale. Ceea ce înainte era un bonus de 50% al punctelor de pensie acum este 0.5 puncte. Având în vedere că aceşti oameni aveau salarii mari, iar punctajul lor mediu lunar era si de 3 puncte, în loc să primească 3x1.5=4.5 puncte, primesc 3+0.5=3.5 puncte. Diferenţa rămânând la Ciolacu.
”Toate aceste modificări produc o nedreptate imensă pentru care USR a depus proiect de lege în Parlament, iar proiectul a trecut de Senat. Deputatul USR Radu Miruţă cere liderilor partidelor parlamentare să pună la vot acest proiect blocat de luni de zile în Camera Deputaţilor. Termenul de raport a expirat din 29.10.2024. USR propune modificarea noii legi a pensiilor astfel încât să fie recunoscute condiţiile deosebite şi speciale de muncă pentru angajaţii ale căror condiţii de muncă nu au fost normalizate. Prin urmare, aceştia ar beneficia în continuare de reducerea vârstei de pensionare şi de un mod mai avantajos de calcul pentru pensia încasată. Aşa cum USR a arătat că face dreptate prin Legea 197/2021, cea care a dat toate drepturile oamenilor şi a mărit semnificativ pensiile, asa va lupta şi pentru corectarea acestei nedreptăţi”, anunţă USR.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
![](https://www.obiectiv.info/images/print_116736.gif)
x