Vai de opoziția lăsată în grija lui Băsescu

Traian Băsescu și-a scos din nou la purtare tricoul său turcoaz, mișcare devenită deja previzibilă ori de câte ori acesta se erijează în portavocea opoziției, campionul democrației sau singura șansă a dreptei în România, după preferință. Profit de ocazie și anticipez pentru a rămâne consemnat: n-ar fi de mirare ca, în plină competiție electorală pentru europarlamentare, Traian Băsescu să readucă în recuzita sa și celebra torță a democrației, botezată de ranchiunoși ”Feștila lui Băse”, unul din cele mai căznite simboluri ale cramponării sale de putere, din 2012.

Este interesant de constatat că azi Traian Băsescu își strunește boierii populari sau liberal-democrați la fel cum anul trecut Victor Ponta îi strunea pe opozanții reuniți sub culorile unei USL aflată încă binișor înaintea victoriei zdrobitoare. Și unii și alții, cam leneși și dedulciți la opoziția molcomă, defetiști și mult prea ușor de convins de superioritatea inamicului. Azi Traian Băsescu încearcă să toarne puțin suflet în ai săi, dar nu înainte să tragă spuza pe turta lui. Numai cu mine aveți șanse să deveniți o opoziție puternică, pare să le spună Băsescu oamenilor săi. Dar este oare acesta lider aproape înfrânt să ofere ceea ce promite?

Perspectiva alegerilor europarlamentare este amenințătoare deopotrivă pentru populari și pentru liberal-democrați. Luați pe nepregătite și combătând dezordonat, în devălmășia în care i-a lăsat electoratul după alegerile parlamentare de anul trecut, toți își spun în sinea lor speranțele în apetitul pentru conflict și pentru lovituri sub centură de care dă dovadă Băsescu, în timp ce în discursul oficial, pentru marele public, aceștia argumentează despre necesitatea unei opoziții care să contrabalanseze o majoritate mult prea puternică.

Nimic mai adevărat, cu cât este puterea mai mare, cu atât mai sănătoasă trebuie să fie opoziția. Ceea ce mă nedumerește, v-o spun cu toată sinceritatea, este ușurința cu care se acceptă semnul egalității între Traian Băsescu și acțiunile lui, pe de o parte și consolidarea unei opoziții viabile, pe de altă parte.

Remarcați în primul rând că nu marșez la distincția pe care o consider pernicioasă, referitoare la puterea de stânga și opoziția de dreapta. În primul rând, Uniunea Social Liberală are în componența sa atât forțe de stânga, cât și de dreapta. Acestea pot oricând da naștere unei opoziții, probabil după europarlamentare, permutările posibile în această direcție fiind greu de estimat. În al doilea rând, cred că sunt în asentimentul multora când afirm că aceste grupuri politice, reprezentate de Traian Băsescu, au prea puține în comun cu doctrina de dreapta, apartenența acestora fiind decisă de interese conjuncturale. Nu văd niciun impediment pe viitor și cei care au abandonat pe nepusă masă Internaționala socialistă pentru avantajele oportuniste din tabăra popularilor pot să schimbe altă tabără dacă interesele de moment o dictează.

Acestea fiind spuse, să revenim la așa-zisul rol benefic pe care Traian Băsescu l-ar putea avea în consolidarea forțelor de opoziție. Părerea mea este că ce atinge acest om, în politică sau lângă ea, se ofilește. Dacă speranța noastră stă în hachițele și benevolența lui, putem să coborâm de pe acum steagul în bernă. E vai de noi și vai de opoziția lăsată în seama lui Traian Băsescu. Niciun proiect, fie economic sau politic, finalizat cu succes în două mandate... Tot ce a știut să facă președintele în acest lung interval a fost să-și consolideze propria poziție și să dea naștere la intrigi de palat. Peste mulți ani, când animozitățile politice la adresa sa se vor fi stins, jucătorul Traian Băsescu va avea șanse mari la titlul de cel mai inactiv președinte.

Știu că sună cumva ipocrit să ceri opoziției să fie constructivă, dar haideți să stăm drept pentru a judeca strâmb. Ce fel de opoziție dă semne Traian Băsescu că este dispus să facă? De 23 de ani, nicicând în România nu am fost martori la o opoziție atât de păguboasă, toxică și corozivă. Chiar voci din interiorul PDL au reproșat liderilor liberal-democrați incapacitatea implicării într-o construcție alternativă. Traian Băsescu a găsit soluția, în felul său. A schimbat partidul, nu înainte să scuipe în farfuria din care până atunci mâncase pe săturate. Ce fel de opoziție face acum, din tabăra popularilor? Gura păcătosului adevăr grăiește, să lăsăm situația cum a descris-o însăși Udrea: un partid de oameni mici, incapabili să facă lucruri mari.

Dincolo de incapacitatea reală a acestor forțe, blocate în proiect la stadiul păgubos de tuse toxică și secretat venin, situația per ansamblu este foarte asemănătoare celei din parlament. Fără să contestăm mecanismul democratic al alegerilor, putem considera că PP-DD este nociv pentru simplul fapt că ocupă inutil locul pe care o reală formațiune politică l-ar folosi în beneficiul nostru al tuturor. Similar, când îl ridici pe Traian Băsescu pe postamentul eroului care salvează nația prin opoziție, îi permiți să ocupe pe nedrept locul cuiva care ar avea realmente ceva de spus și de dovedit din punct de vedere politic.

Or, ce mai poate dovedi Traian Băsescu după două mandate? Cei atenți vor remarca cu ușurință nu numai că s-a specializat în atacuri murdare, dar și detaliul interesant că nu poate justifica în mod credibil cum de se întâmplă să descopere abia acum toate aceste mizerii de care își acuză oponenții. Traian Băsescu se împușcă singur în picior și se vede nevoit să admită fie că, din postura sa de președinte și șef al CSAT informat direct de serviciile de informații, a știut și a colecționat dosare pe care le exploatează acum, fie că a fost un președinte indolent care a avut nevoie de două mandate ca să afle la final ce și cum, fie că o bună parte din acuzele pe care le vehiculează sunt invenții și își folosește calitatea oficială pentru a da greutate unor atacuri politice.

Iar în ceea ce privește atacurile președintelui, fără să ne îndoim o clipă de importanța, greutatea și imparțialitatea Justiției române, suntem nevoiți să constatăm că aparențele îi sunt favorabile lui Traian Băsescu, care pare capabil să ghicească pe termen lung acțiunile acesteia. Precum Mama Omida a Justiției românești, Traian Băsescu a ghicit corect de pildă că nu va trece anul și se vor porni mecanismele lămuritoare ale Justiției în privința tuturor celor implicați în referendumul de demitere.

Bine, admit, îl nedreptățesc pe Victor Ponta, care și el a ghicit că nu se va alege nimic din toate dosarele avansate către DNA după auditul din ministere.

Dar să sperăm că aparențele înșală și cercetarea lui Liviu Dragnea și Dan Voiculescu, exact după un an, reprezintă o simplă coincidență. Cum o simplă coincidență trebuie să fie și faptul că niciunul din cei responsabili de îngenuncherea economică a țării din ultimii ani nu au ajuns încă în cercetări, precum n-au ajuns nici plângerile referitoare la misterele pariziene ale alegerilor din 2009. Probabil dintr-o simplă întâmplare dosarul referendumului din 2012 se odihnea pe un raft mai accesibil decât acela pe care misterul votului în serie de la ambasada din Paris își așteaptă cuminte rândul. Nu trebuie să ne mire nimic. Justiția, fiind oarbă, pedepsește la nimereală și nu avem decât să așteptăm răbdători ziua în care vor veni dosare la fel de importante la rând: cel al casei din Mihăileanu, cel al demarării lucrărilor la Pasajul Basarab sau, de ce nu, cel al Flotei, care nu poate avea o importanță strategică mai mică decât CFR Marfă.