Vâlcov, despre negocierile cu FMI: Nu vom propune nicio modificare în sus a nivelului de taxe şi impozite

| 02 dec, 2014

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a declarat marţi că partea română nu va veni cu nicio propunere de modificare în sus a nivelului de taxe şi impozite, în cursul negocierilor cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială.

'Sunt mult mai multe măsuri pe care le vom discuta cu FMI (...) şi, da, este cert, venim cu măsuri de relaxare fiscală în discuţiile cu FMI, nu venim însă cu nicio propunere de modificare în sus a nivelului vreunei taxe sau al vreunui impozit. Ăsta este lucrul cel mai important', a declarat Vâlcov la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, creşterea deficitului nu se va lua în calcul decât pe cele două componente - armată şi cofinanţări.

'Şi, în niciun caz nu depăşim 1,4 pentru măsurile care au fost adoptate până în acest moment. Există o discuţie, vom vedea ce se va întâmpla la finalul negocierilor. Astăzi avem o întâlnire şi pentru rectificarea de mâine, nu cred că vor fi niciun fel de probleme şi mâine vom putea să alocăm aceste spaţii suplimentare bugetului de anul viitor', a spus ministrul pentru Buget.

Referitor la scăderea TVA, Darius Vâlcov a arătat că 'vor fi câteva surprize extrem de plăcute'.

'Vom veni cu cele mai bune măsuri pentru România. Oricum, nu veţi vedea nicio creştere, ba mai mult vor fi câteva surprize extrem de plăcute. Una - ţinem foarte mult, domnul prim-ministru ţine foarte mult ca măcar la produsele bio să avem această scădere de la 1 ianuarie a TVA-lui, de la 24 la 9 %. Sunt multe alte măsuri pe care le vom discuta, dar trebuie să convingem atât Fondul, cât şi Comisia, că avem şi spaţiul suficient, ele sunt deja prevăzute în buget, doar că ar fi incorect din partea noastră să le prezentăm înainte de discuţii', a spus Darius Vâlcov.

În ceea ce priveşte proiectul de buget pe anul viitor, ministrul a reafirmat că în jurul datei de 10 decembrie acesta va fi votat în şedinţa de guvern. 'Iar apoi scopul nostru este ca imediat să fie trimis în Parlament şi, până la 19-20 decembrie, Parlamentul să-l adopte, bineînţeles cu modificările corespunzătoare', a menţionat el. 

Misiunea comună de experţi ai FMI şi CE se va afla la Bucureşti până pe 10 decembrie pentru a discuta cu autorităţile române proiectul legii bugetului pentru anul 2015.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ