Valentine's Day. Cum pot sărbători îndrăgostiţii în Bucureşti
Un spectacol aniversar al prezentatoarei de radio și televiziune Teo Trandafir, concertul "Commedia dell'Alizantis", spectacolul de dans "Secvențe și Profile" de la CNDB, spectacole teatrale prezentate în premieră, sunt câteva dintre atracțiile spațiului cultural bucureștean din acest weekend în care se sărbătorește Ziua Îndrăgostiților.
Sâmbătă, pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, oferta cuprinde următoarele spectacole:
* Cunoscuta prezentatoare de radio și televiziune Teo Trandafir va fi sărbătorită, pentru 20 de ani de carieră, în cadrul spectacolului "La mulți ani, Teo!" ce va avea loc la Sala Palatului, de la ora 20,00. Printre cei care vor urca pe scenă se numără formațiile Holograf, Taxi și Zdob și Zdub;
* Nicu Alifantis & Zan vor susține concertul "Commedia dell'Alizantis" la Sala Teatrelli, de la ora 20,00. Invitat special va fi Mihai Neniță;
* Trupa Daniel Lazăr Band va putea fi văzută și ascultată în concertul live pe care formația îl va susține, de la ora 22,00, în Music Club;
* Laurențiu Guran și trupa Asha vor concerta la Hard Rock Cafe, de la ora 22,30. Artiștii vor aduce pe scenă atât muzică proprie cât și piese celebre lansate de Rod Stewart, Zucherro, Tom Jones, Leonard Cohen sau Calvin Harris;
* Teatrul Național din București prezintă la Sala Media, de la ora 19,30, spectacolul "20 de ani în Siberia" după Anița Nandriș-Cudla, în regia lui Sorin Misirianu, un monolog dramatic realizat în cadrul Programului "Procesul comunismului prin teatru", la Sala Mică, de la ora 20,00, piesa "Organic" de Saviana Stănescu, în regia lui Andrei Măjeri, un spectacol care aduce în fața publicului un o poveste "ruptă din realitate" despre un subiect acut — traficul de organe, la Sala Atelier, de la ora 20,00, "Anonimul venețian" după "Anonimo veneziano" de Giuseppe Berto, în coordonarea lui Ion Caramitru, la Sala Studio, de la ora 20,00, comedia "Dineu cu proști" de Francis Veber, în regia lui Ion Caramitru, cu Horațiu Mălăele, Ion Caramitru, Medeea Marinescu, Alexandru Bindea, iar la Sala Pictură, comedia Rodicăi Popescu Bitănescu, "Cinci femei de tranziție";
* Spectacolul "Casanova" după "Memoriile lui J. Casanova" de Seingalt, scrise de el însuși, regia Dragoș Galgoțiu, este prezentat în premieră la Teatrul Odeon, la Sala Majestic, de la ora 19,00, iar la Sala Studio, de la ora 19,30, este prezentat spectacolul Gianinei Cărbunariu, "De vânzare / For Sale";
* La Teatrul Bulandra, la sala Toma Caragiu, de la ora 19,00, este prezentat spectacolul "Conversație după înmormântare" de Yasmina Reza, în regia lui Alexandru Darie, pe muzica lui Adrian Enescu;
* "Soțul păcălit" după Moliere, în regia lui Mircea Cornișteanu, o comedie savuroasă, cu multe încurcături amoroase, este prezentat la Teatrul Nottara, de la ora 19,00, la sala Horia Lovinescu, iar de la ora 19,30, la sala George Constantin, este prezentat spectacolul "Funcționarul destinului" de Horia Gârbea, o comedie dulce-amăruie despre căsniciile aflate în criză și singurătatea în doi, care își caută soluția;
* La Teatrul Mic se joacă, de la ora 19,00, piesa "Mutter Courage și copiii ei" de Bertolt Brecht, cu direcția de scenă semnată de Victor Ioan Frunză, iar la Teatrul Foarte Mic, de la ora 19,00, "Livada de vișini" după A.P. Cehov;
* Spectacolul experimental "Cea mai puternică" de August Strindberg, cu Mihaela Teleoacă și Antoaneta Cojocaru, este prezentat în premieră, de la ora 19,00, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, în timp ce la Sala Radu Beligan, de la ora 19,00, se joacă "Rencontres" în regia lui Dragoș Huluba, o poveste de dragoste cu iluziile, căutările, tensiunile și îndoielile ei;
* La Teatrul Metropolis, de la ora 19,00, se joacă "Tartuffe sau impostorul" de J.B.P. Moliere, cu versiunea scenică semnată de Victor Ioan Frunză;
* Teatrul Masca prezintă de la ora 19,00, spectacolul "Romeo și Julieta", adaptare după W. Shakespeare, în regia lui Mihai Mălaimare;
* La Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" se joacă, de la ora 19,00, spectacolul de revistă "Aplauze... aplauze" cu Stela Popescu și Alexandru Arșinel;
* La Godot Cafe, de la ora 19,00, este prezentat spectacolul comic "Doi și un tulnik", iar de la 22,00, spectacolul "Crema de zahăr ars. Astăzi îi spunem dragoste" de Iris Spiridon, cu Andreea Bibiri și Marius Manole. La Godot Sub Scenă, de la orele 19,00 și 22,00, se joacă "Disco Love" după texte de Yasmina Reza, Olivier Lecot, Jean Dujardin, o fantezie underground în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.
* La Teatrul Național de Operetă, prezintă de la ora 19,00, musicalul "Romeo și Julieta", cu Jorge (George Papagheorghe) în rolul lui Romeo și Simona Nae în rolul Julietei;
* Spectacolul "Secvențe și Profile", al Teatrului Regina Maria din Oradea, deschide cea de-a doua ediție a Festivalului Like al Centrului Național al Dansului București (Like CNDB#1), de la ora 19,30, la sala Stere Popescu a Centrului Național al Dansului București din bulevardul Mărășești 80 — 82;
Oferta culturală pentru duminică cuprinde:
* Sala Radio găzduiește, de la ora 17,00, concertul folcloric "Dragobetele sărută fetele", un spectacol ce marchează ziua tinerilor îndrăgostiți, susținut de tineri și foarte tineri artiști printre care Georgel Nuca, Maria Băndoiu, Valentin Sanfira, Florin Boita, Andreea Hăisan, Radu Lazăr, Ionela Toma, etc;
* Trupa Taxi va susține un concert caritabil în Club Tribute, începând cu ora 22,00. Biletul de intrare va consta într-o donație de minim 20 de lei;
* Teatrul Național din București prezintă la Sala Mică, de la ora 20,00, piesa "Organic" de Saviana Stănescu, în regia lui Andrei Măjeri, la Sala Pictură, de la ora 20,00, comedia sentimentală "Allegro, ma non tropo" de Ion Minulescu, în regia lui Răzvan Popa, la Sala Atelier.
* La Teatrul Odeon, la sala Majestic, este prezentat, de la ora 19,00, spectacolul "Casanova" după "Memoriile lui J. Casanova" de Seingalt, scrise de el însuși, regia Dragoș Galgoțiu, iar de la ora 19,30, la Sala Studio, este prezentat spectacolul Gianinei Cărbunariu, "De vânzare / For Sale";
* La Teatrul Bulandra, la sala Toma Caragiu, de la ora 19,00, poate fi urmărită piesa "Omul cel bun din Seciuan" după Bertolt Brecht, în regia lui Andrei Șerban, un spectacol inteligent ce îmbină didacticul cu entertainmentul, cometariul social cu emoția și forma cu forța convenției;
* Teatrul Nottara prezintă, de la ora 19,00, la sala George Constantin, spectacolul "Vestul singuratic" de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu, o piesă care invită publicul în lumea plină de violență, de umor negru, dar și de neașteptată compasiune a fraților Connor, a părintelui Welsh și a frumosei Girleen Kelleher, interpretați de Florin Piersic Jr, Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu și Ioana Calotă/ Corina Dragomir, iar la sala Horia Lovinescu, de la ora 19,00, spectacolul "Mobilă și durere" de Teodor Mazilu, cu regia, ilustrația muzicală și light-design-ul semnate de Alice Barb;
* Teatrul Mic prezintă, de la ora 19,00, spectacolul "Mata Hari — dincolo de legendă" de Philippe Collas și Eric Villedary, în regia Lianei Ceterchi, în timp ce la Teatrul Foarte Mic se joacă comedia gri "Super-Fericiții", un spectacol de Catinca Drăgănescu;
* "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marius Florea Vizante, George Mihăiță, Valentin Teodosiu, Marcel Iureș, se joacă la Sala Radu Beligan, de la ora 19,00;
* Teatrul Metropolis prezintă, de la ora 15,00, una dintre cele mai valoroase comedii ale dramaturgiei contemporane românești, "Gaițele" de Al. Kirițescu, în regia lui Dan Tudor, cu Florina Cercel, Rodica Popescu Bitănescu, Ileana Stana Ionescu;
* La Teatrul Masca este prezentată, de la ora 19,00, comedia "Flecărerile femeilor" în regia lui Mihai Mălaimare, în timp ce la sala Jacques Lecoq — Cafe-Teatru este prezentată piesa "Parapanghelos", spectacol care a inaugurat noul spațiu de la Masca;
* La Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" de la ora 19,00 este prezentat spectacolul de revistă "Sosesc diseară" cu Vasile Muraru;
* La Godot Cafe, de la ora 19,00, se joacă "Carpathian Garden", în regia lui Radu Iacoban, o comedie tăioasă cu Tudor Aaron Istodor și Radu Iacoban, iar de la ora 21,30, "Paravan. 2 telefoane" în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, spectacol care a câștigat la Gala Tânărului Actor-HOP 2014 premii pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună trupă de actori și pentru prestanță și rostire scenă (Tavi Costin);
* La Teatrul Național de Operetă, prezintă de la ora 19,00, musicalul "Romeo și Julieta", cu Jorge (George Papagheorghe) în rolul lui Romeo și Simona Nae în rolul Julietei.