Valeriu Zgonea: Parlamentul ia act marți de demisia lui George Maior
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat joi că Parlamentul va lua act în ședința de plen comun de marți, care începe la 12,30, de demisia lui George Maior din funcția de director al SRI.
"Luăm act în plenul comun de demisia domnului Maior, conform procedurilor, și vacantăm postul astfel încât președintele Klaus Iohannis să poată să facă, conform prerogativelor constituționale și legale, o nouă propunere. În acest moment avem ambele servicii fără un director general votat de Parlament, conform instrumentelor și atribuțiilor pe care le avem, dar sunt conduse de doi profesioniști recunoscuți de toate autoritățile, cele două instituții funcționează foarte bine, nu avem nimic de comentat. Este un atribut al președintelui statului, nu al grupurilor parlamentare sau al președinților celor două Camere. Noi trebuie să facem toate procedurile ca președintele Iohannis să poată lua decizii", a spus Zgonea la finalul ședinței comune a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.
Citește și: Klaus Iohannis cere Parlamentului să ia act de demisia lui George Maior de la şefia SRI
Administrația Prezidențială a publicat, joi, scrisoarea președintelui Klaus Iohannis transmisă președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, prin care solicită Parlamentului să ia act de demisia din funcția de director al SRI a lui George Maior și să declare vacantă această funcție.
Marți, George Maior și-a înaintat demisia președintelui Klaus Iohannis, care i-a acceptat-o, conform unui anunț făcut de Administrația Prezidențiale.