Vânătorul care l-a împuşcat mortal pe primarul din Tătuleşti, pus sub control judiciar

| 10 ian, 14:44

Vânătorul care sâmbătă l-a împușcat mortal pe primarul comunei Tătulești, Lucian Istrate, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, anunță reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt transmis duminică, în acest caz se efectuează urmărire penală pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

Procurorii au fost sesizați de polițiștii din Scornicești despre faptul că sâmbătă, în jurul orei 11,00, o persoană a fost împușcată mortal la o partidă de vânătoare care avea loc pe Fondul de Vânătoare nr. 9 din Tătulești.

Urmărirea penală în cauză a fost începută inițial pentru infracțiunea de omor și ulterior a fost dispusă schimbarea încadrării juridice în ucidere din culpă.

Procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de autorul infracțiunii, ținând cont de gravitatea faptei, modalitatea de comitere și de urmări.

"Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din data de 09.01.2016 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunea omor, prev. de art. 188 C.p., iar ulterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 C.p. La aceeași dată s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cât și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru această infracțiune. Având în vedere gravitatea faptei, evidențiată nu numai in modalitatea de comitere, dar și de urmarea produsă, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 10.01.2016 până la data de 09.03.2016", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.


Sâmbătă, primarul comunei Tătulești, Lucian Istrate, participa ca gonaci la o partidă de vânătoare autorizată la iepure și fazan. Istrate ar fi rămas în urma grupului și a fost împușcat accidental în zona inimii de un vânător care nu îl observase și care țintea un fazan.

Istrate nu era vânător și nu deținea permis de armă de vânătoare.

Era membru al PSD și se afla la al treilea mandat de primar.

Vânătorul care l-a împușcat a trecut în urmă cu șapte ani printr-o dramă familială cauzată tot de o armă de vânătoare. În februarie 2009, fiul său de 6 ani și jumătate a murit împușcat de către un adolescent cu care se juca în timp ce se afla în vacanță la bunici, în comuna Tătulești.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ