Vânzările Dacia în UE au crescut cu 31,1% în noiembrie, propulsând grupul Renault
Vânzările de automobile noi Dacia în Uniunea Europeană au crescut cu 31,1% în luna noiembrie, la 24.600 unităţi, iar cota de piaţă a companiei a urcat la 2,6%, Renault şi Volkswagen fiind singurele concerne auto europene care au înregistrat livrări în creştere în regiune în perioada analizată.
Înmatriculările de autoturisme noi din UE au crescut în noiembrie cu 1,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 926.900 la 938.000 unităţi, potrivit datelor prezentate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile.
Cererea auto din Europa este astfel în urcare pentru cea de-a treia lună consecutiv, însă în noiembrie singurii mari producători europeni care au reuşit să profite de trend au fost Volkswagen şi Renault.
Vânzările Renault în UE au crescut cu 9,9% în luna noiembrie, la aproape 89.000 unităţi, iar cota de piaţă a grupului francez a avansat de la 8,7% la 9,5%.
Creşterea de 31,1% înregistrată de Dacia a fost acompaniată de un avans de 3,5% al mărcii Renault, care a reuşit 64.300 de livrări în noiembrie.
Grupul Peugeot Citroen, principalul rival al Renault, a raportat o scădere de 1,2% a vânzărilor în UE în noiembrie, la 101.600 automobile, cu o cotă de piaţă de 10,8%, faţă de 11,1% cu 12 luni în urmă.
Volkswagen şi-a consolidat poziţia, mai mult de unu din patru autoturisme noi comercializate în UE în noiembrie fiind produse de grupul german. Cel mai mare producător auto din UE a livrat în noiembrie 245.300 autoturisme, în urcare cu 3,3% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, cu o cotă de piaţă în creştere de la 25,6% la 26,2%.
Piaţa auto românească şi-a continuat scăderea în luna noiembrie, cu 5.474 livrări, cu 3,9% mai puţine faţă de nivelul de aproape 5.700 unităţi din aceeaşi lună a anului trecut. De la începutul anului, vânzările de autoturisme din România au coborât cu 15,4%, la 52.141 unităţi.