Vasile Blaga: Dacă voi accepta să candidez la prezidenţiale, altcineva va trebui să fie preşedintele PDL
Preşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Vasile Blaga, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că e consecvent ideii să nu intre în cursa internă pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, însă în cazul în care partidul îi va cere să accepte această candidatură, va trebui să renunţe la conducerea formaţiunii.
'Aşa cum am susţinut la Convenţia Naţională, în programul politic pe care l-am prezentat şi care a fost adoptat, sunt consecvent. Locul preşedintelui partidului este la Modrogan, nici la Palatul Victoria, nici la Palatul Cotroceni. De aceea, nu voi intra în această competiţie internă', a spus Vasile Blaga.
Întrebat dacă va candida la prezidenţiale, Vasile Blaga a arătat că nu îşi doreşte o nouă funcţie publică, însă dacă partidul îi va cere să candideze, atunci va trebui să renunţe la conducerea formaţiunii. 'Dacă voi accepta, dacă partidul îmi va cere la un moment dat, să ocup o funcţie publică din nou - să ştiţi că nu sunt ahtiat după funcţii publice, în afară de premier şi preşedinte, am avut toate funcţiile posibile, am fost şi prefect, am fost şi ministru de cinci ori, am fost şi vicepremier - atunci altcineva va trebui să fie preşedintele partidului. Deci eu nu îmi schimb părerea, eu nu sunt nici Victor Ponta, nici Antonescu: când am spus că-i albă, îi albă. Ce a fost valabil când nu am fost preşedinte de partid, este cu atât mai valabil când deţin funcţia de preşedinte de partid', a spus Blaga.
El a reiterat că în Colegiul Director Naţional al PDL se va stabili calendarul desemnării candidatului partidului la prezidenţiale, iar el crede că acesta ar trebui încheiat până în 15 decembrie. 'Eu cred că luni, la Colegiul Director Naţional, una dintre teme, o să stabilim asta luni dimineaţa, în şedinţa pregătitoare, va fi tocmai stabilirea calendarului de desemnare a candidatului nostru pentru funcţia de candidat la Preşedinţia României. (...) Este o mare responsabilitate. Şi din acest punct de vedere, cred că, calendarul acesta va trebui să se deruleze pe o perioadă, care va trebui să se încheie pe 15 decembrie anul acesta', a arătat Vasile Blaga.
Preşedintele PDL a reafirmat posibilitatea ca forţele de dreapta să prezinte un 'candidat puternic pentru alegerile prezidenţiale'. 'Suntem deschişi după alegerile europarlamentare, inclusiv în a ne desemna şi eu cred că este posibil, un candidat puternic al dreptei, pentru alegerile prezidenţiale. Eu sper din toată inima ca partidul să aibă forţa şi puterea de a-şi desemna un candidat în care să creadă, în primul rând, partidul, dar în care să creadă, pe urmă şi românii, adică să fie ales cu foarte multă rigurozitate şi responsabilitate de toţi membrii PDL', a adăugat preşedintele PDL.
De asemenea, a fost întrebat şi prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, dacă ia în calcul o candidatură a sa la alegerile prezidenţiale, el răspunzând că se concentrează asupra proiectului guvernului alternativă al democrat-liberalilor. 'În această etapă, atenţia mea este concentrată pe guvernul alternativă şi pe legătura, cooperarea pe care mi-o doresc cu liderii filialelor, dar şi cu membrii filialelor. (...) Orice discuţie o fac abia după ce înţeleg ce vrea partidul, inclusiv de la această cursă', a explicat Cătălin Predoiu.
Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Mircea Hava, Raluca Turcan şi Ion Ariton se află sâmbătă în comuna Sadu, la o manifestare culturală organizată de Consiliul Judeţean Sibiu.