Vasile Blaga: În BPN de astăzi vom discuta situaţia domnului Cristian Preda

Biroul Permanent Naţional al Partidului Democrat Liberal va lua în discuţie, în şedinţa de luni, aplicarea unei posibile sancţiuni în cazul europarlamentarului Cristian Preda, a declarat liderul democrat-liberalilor Vasile Blaga înainte de reuniune.
"Astăzi (luni - n.r.) avem o agendă bogată. O să discutăm, în primul rând, strategia pe educaţie, pe care o să o prezentăm joi la Râmnicu Vâlcea. O să discutăm activitatea parlamentară şi forma finală a contestaţiei pe care o vom depune astăzi la Curtea Constituţională referitoare la proiectul de lege al referendumului. Şi o să discutăm şi situaţia domnului Cristian Preda", a declarat preşedintele PDL, întrebat dacă pe ordinea de zi a BPN se va găsi şi discutarea propunerii de excludere din partid a lui Cristian Preda, Theodor Paleologu şi Sever Voinescu.
Blaga a adăugat că îşi va asculta cu mare atenţie colegii din BPN în cazul Cristian Preda şi va fi luată 'decizia care se impune'.
Întrebat dacă la şedinţa BPN a fost convocat şi Cristian Preda, Blaga a răspuns: "Nu. Am avut destule discuţii cu domnia sa. De-a lungul timpului am avut multe discuţii", a declarat preşedintele PDL.
Despre propunerea Monicăi Macovei privind sancţionarea lui Alin Popoviciu, vicepreşedintele PDL care a propus excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Daniel Funeriu, Theodor Paleologu şi Sever Voinescu, liderul democrat-liberalilor a spus că "fiecare membru al PDL are dreptul la opinie".
"M-aş bucura dacă, aşa cum spune Statutul, ele ar avea loc în interiorul partidului", a completat Vasile Blaga.
Surse democrat-liberale au precizat pentru Agerpres că variantele care se vor lua în discuţie în cadrul BPN sunt cea a suspendării sau cea a excluderii din PDL în cazul lui Cristian Preda.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
