Vasile Dâncu: E greu de presupus că PSD va risca cu Crin Antonescu dacă nu-și ameliorează intenția de vot

| 22 aug, 2013

Sociologul Vasile Dâncu afirmă într-un interviu acordat site-ului pesurse.ro că PSD nu va merge în 2014 cu Crin Antonescu candidat la Cotroceni dacă acesta nu va fi în sondaje imediat sub Victor Ponta.

Îl poate invinge cineva pe Crin Antonescu în turul doi, dacă rămâne candidatul USL?

E distanță mare până la alegeri, mereu apar noi factori, situații noi, dar pot să judec situația de acum. Când s-a dezvoltat coabitarea, atunci oarecum Crin Antonescu a pierdut procente din asta. A pierdut procente, de asemenea, vara trecută, cu acel mandat interimar la președinție. Acum Crin Antonescu se află la intenție de vot undeva la jumătatea USL-ului. USL are în jur de 60%, Crin Antonescu are undeva la 30% pe întrebare deschisă. Și asta este o problemă pentru susținătorii din PSD. Oamenii vor în campanie cu un candidat care are cele mai mari șanse să câștige. În momentul în care există un dubiu și te afli cu un scor de încredere și de intenție de vot la jumătatea USL-ului, ai șanse să pierzi. Ai șanse să pierzi și ca o consecință a unei legi sociologice: o situație percepută ca reală devine reală ca o consecință a definirii ei.

Deci, din perspectiva asta, dacă nu va reuși o altă dinamică încă din acest an, Crin Antonescu, dacă nu va reuși inclusiv să aibă în jurul lui USL-ul cu totul și cu componența PSD care să sprijine puternic, ceea ce este cam greu de presupus că PSD-ul va putea accepta din nou după atâția ani să nu aibă președinte, acum, când e în vârful preferințelor electorale, deci dacă de anul ăsta nu-și va ameliora scorul electoral, atunci ar putea fi bătut Crin Antonescu în turul doi, pentru că-i va mai fi greu în primul rând să ajungă acolo, să ajungă candidat USL.

 

Dacă în sondajele care se pun pe masă Crin Antonescu e pe locul 3-4 în USL, să zicem, deci ar mai fi doi-trei candidați din USL mai bine cotați, ce va face PSD în situația asta?

Aici e greu de presupus că în condițiile în care Crin Antonescu nu se va afla în top imediat sub Victor Ponta, dacă nu va ajunge la un scor care să se apropie de Victor Ponta, nu cred că PSD-ul va risca cu Crin Antonescu. Este ceea ce cred eu că vor gândi oamenii atunci, dar în condițiile în care nu se va afla pe primul loc dacă îl scoatem pe Ponta, atunci eu nu cred că va fi candidatul susținut de PSD.

 

Dar e o situație fără ieșire. Cum să facă Antonescu procente, cum să crească, cum să se reinventeze pe atitudine liberală, dacă PSD e vioara întâi în Guvern?

Înțeleg raționamentul pe care îl faceți, e corect oarecum. Problema este că specializarea pe care o au liberalii în Guvern i-ar permite lui Crin Antoenscu să devină mult mai activ politc și în sensul unui proiect economic pentru România, este și șeful Senatului, iar Crin Antonescu este un om inteligent, dincolo de toate criticile care i se aduc.

În Guvern, el, în ultima vreme, de un an de zile, a ales foarte prost momentele în care a ieșit public. A ieșit oarecum în contra-curent de foarte multe ori. Ar avea nevoie dl Crin Antonescu de niște planificatori politici în jurul domniei sale, de niște strategii care să-l profileze mai degrabă ca președinte. Oamenii, când e vorba de președinte, nu au nevoie neapărat de un individ care să se ocupe de economie, ci un individ în care să aibă încredere. Iliescu, Constantinescu, Băsescu au găsit la un moment dat un val social pe care s-au putut urca. Or, aici mi se pare că dl Crin Antonescu așteaptă prea mult. Așteaptă prea mult să îi vină recunoașterea, așteaptă să îl recunoacă și PSD-ul, și tot USL-ul, să îl promoveze. Cred că dacă ar fi mai activ, ar avea șanse în plus.

O strategie a exporturilor, o strategie de reviabilizare a unor zone economice, astea sunt proiecte mari care în viziunea mea dau profil prezidențiabil unui om și-l apropie mai mult de țintă, or probabil că din toamna asta și Crin Antonscu va avea un proiect mai clar în jurul unei strategii de prezidențiabilizare. Dar momentan nu se văd efecte, mai degrabă a pierdut din august anul trecut, a pierdut procente, și a rămas undeva la 30%, ceea ce nu-l face cel mai eficient candidat.

 

Ce laitmotiv i s-a potrivi lui Crin Antonescu, ca o etichetă a campaniei prezidențiale?

Trebuie metafore puternice, care comunică în sine, teme puternice, spaime sau vise pe care trebuie să le atingi. După cele două mandate zbuciumate ale lui Traian Băsescu, eu cred că Antonescu ar trebui să meargă pe un proiect de o , o societate normală. Cred că ideea asta de a reduce tensiunea din societate, de a reduce tensiunea politică, ar fi o foarte bună umbrelă comunicațională sub care s-ar putea dezvolta celelalte teme. Aș vedea o coborâre a tonului spre a arăta un discurs normal, un discurs de președinte cuminte. Ar exploata nevoia de liniște și normalitate pe care oamenii o au. Am văzut în coabitare acest germene al nevoii oamenilor de liniște. Oamenii au obosit. Din păcate, Crin Antonescu iese de foarte multe ori exact invers, încercând să agite lucrurile, criticând în unghiuri mult prea ascuțite în momente când s-ar aștepta din partea lui un mesaj care să-l arate pe viitorul unificator al României. Părerea mea este că cel care va veni ca viitor președinte s-ar putea să mizeze pe această temă a recâștigării încrederii și a liniștii, va fi un fel de om pentru liniștea noastră.

 

Chiar așa a avut Ion Iliescu un slogan în anii 1990, …

Este o formulă a lui Mitterand de prin anii 70, el a câștigat cu un slogan similar, , inventat de un mare publicitar francez. Este una din cele mai interesante și câștigătoare linii de slogan în comunicarea politică. Senzația mea este că a operaționaliza în sensul acesta o campanie ar avea succes. Sigur, trebuie să se potrivească și cel care spune. Dacă nu ești făcut pentru asemenea campanie, mai bine nu faci, nu poți să faci campanie pentru liniște dacă ești agitat. Dar aici nu este cazul persoanelor de care vorbim.

 

În urma coabitării, premierul și președintele au câștigat electoral. Vedem un candidat USL la președinție care stagnează în sondaje în timp ce premierul PSD crește. Avem o Opoziție fragmentată. Va rămane USL cu Crin Antonescu candidat la prezidențiale? Ce pronostic aveți?

Nu cred că azi, când vorbim noi, avem configurația de start politic de la anul. Cred că până la anul se vor întâmpla multe lucruri. Eu bănuiesc că nu trebuie eliminată din calcul și soluția de rezervă pe care o are USL-ul în cazul în care vor vedea ca nu reușește să crească Crin Antonescu. Soluția de rezervă pentru USL ar fi Victor Ponta, omul care se află în vârful încrederii. Sigur, nu cred că Victor Ponta ar fi încântat în acest moment să candideze la prezidențiale atât de repede, să zicem, pentru că vârsta, prezidențiabilele sunt pentru o altă vârstă, poate mai mare, dar nu ar fi exclus chiar să avem acest lucru într-o anumită situație. Cred că multe lucruri se vor schimba și cred că dacă am vorbi despre aceste lucruri în ianuarie 2014 vom avea probabil alte teme de discuție, pentru că se vor schimba multe lucruri în politică până atunci. Cred că în toamna aceasta se vor coace multe proiecte politice în România, așa încât cred că este prematur și nu cred că vom nimeri foarte bine dacă facem predicții de anul acesta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
22 aug, 2013
ioan
crin
Eu cred ca ar fi un presedinte care ar amplifica tensiunea in societate .Nu are anvergura ,e mic ca Om ,sustine pe prea multi corupti.Eu mai bine imi tai mana deca sa-l votez
22 aug, 2013
pensionar
DE CE TOATA LUMEA E INPOTRIVA LA Crin????Se fac jocuri inpotriva lui.E liberal dar cred ca e om corect care intelege si saraci, si pensionari.Eu votez CRIN.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ