Vasilescu: Din punctul de vedere al Ministerului Muncii nu sunt probleme cu Comisia Europeană

| 27 oct, 10:19

Din punctul de vedere al Ministerului Muncii nu sunt niciun fel de probleme cu Comisia Europeană, a declarat vineri ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, aceasta precizând că a discutat cu comisarul european pentru Ocuparea forței de muncă și că a primit felicitări pentru măsurile luate.

"Programul de guvernare se va duce până la capăt. Eu nu am citit Raportul Comisiei Europene. Pot să vă spun că pe ministerul meu am stat de vorbă cu doamna comisar Marianne Thyssen (comisar pentru Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă n.r.) care este comisar pe probleme de muncă. Domnia sa ne-a felicitat pentru măsurile pe care le-am luat în acest an, în special pentru faptul că am depășit ținta de ocupare stabilită pentru România pentru anul 2020. Am ajuns deja la 70,5% ocupare a populației active și noi aveam prevăzut să atingem o țintă de 70% în 2020. De asemenea, ne-a felicitat pentru măsurile pe care le-am luat pentru reducerea sărăciei și chiar s-au înțeles foarte bine și acele treceri de contribuții de la angajator la angajat. Din punctul de vedere al Ministerului Muncii nu sunt niciun fel de probleme cu Comisia Europeană, ba dimpotrivă, aș putea spune, am fost felicitați", a spus Lia Olguța Vasilescu, înainte de a intra la conferința ''Creșterea incluzivă — provocări și oportunități''.

Cu privire la salariul minim, ministrul Muncii a spus că în Programul de guvernare era prevăzut ca, în acest an, salariul minim să crească de la 1.200 de lei, cât era la începutul anului, la 1.450 de lei, iar anul viitor urma să ajungă la 1.550 de lei.

"Dacă veți calcula cu ceea ce înseamnă întoarcerea sarcinii fiscale de la angajator la angajat veți vedea că este exact suma de 1.900 de lei pe brut pe care noi am anunțat-o ieri în ședința de Guvern", a afirmat Lia Olguța Vasilescu.

În ceea ce privește Pilonul II de Pensii, aceasta a spus că nu este vorba de o reducere, iar diminuarea procentului de la 5,1% la 3,75% a fost realizată din cauza întoarcerii sarcinii fiscale, în condițiile în care salariile pe brut cresc cu 20%, dar în sumă nominală, cât a fost virat anul acesta către Pilonul II de pensii, respectiv 7 miliarde de lei, va fi virat și anul viitor.

"Pensiile vor crește din luna iulie a anului viitor. Mai precis punctul de pensie va crește la 1.100 de lei. Așa cum anul acesta a crescut la 1.000 de lei tot în luna iulie și de asemenea, pensia minim garantată crește tot din iulie la 640 de lei așa cum anul acesta a crescut la 520 de lei, de la 400 de lei, cât era înainte să venim noi la guvernare", a spus Lia Olguța Vasilescu.

Aceasta a mai declarat că există bani pentru toate măsurile, iar peste o săptămână, când va fi finalizat proiectul de buget, se va vedea că sumele se regăsesc în execuția bugetară pe anul viitor.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ