Veștile bune pentru Educație în bugetul pe 2015

| 24 noi, 2014

Ministrul Remus Pricopie a precizat că pentru 2015 este prevăzută o creștere salariilor cadrelor didactice în două tranșe, respectiv 5% din martie și 5% la începerea viitorului an școlar.

Faptele care vin să sprijine convingerea liderilor din Educație că tinerii sunt „viitorul și motorul societății” se văd cel mai bine în proiectul de buget pentru 2015. Dorind continuarea creșterii din ultimii ani, Ministerul Educației a demarat discuțiile cu Finanțele pentru a se asigura un buget mai mare anul acesta, care să cuprindă o majorare salarială pentru profesori și noi investiții. Important de reținut: bugetul educației este în prezent de aproximativ 4,7 miliarde de euro.

Ministrul Remus Pricopie a precizat că pentru 2015 este prevăzută o creștere salariilor cadrelor didactice în două tranșe, respectiv 5% din martie și 5% la începerea viitorului an școlar. Iar alte proiecte ce urmează să fie finanțate prin noul buget sunt susținerea financiară prin fonduri structurale a simularilor de la clasele a II-a, a IV-a si a VI-a, a examenului de bacalaureat și a simulării pentru evaluarea de la clasa a VIII-a, care vor ajuta profesorii să fie răsplătiți pentru efortul pe care îl depun în timpul organizării examenelor.

Citeşte şi: Remus Pricopie: Salariile profesorilor, MAJORATE în 2015 în două tranşe

Educaţia copiilor şi a tinerilor este o misiune delicată de care responsabilii din stat trebuie să se îngrijească și pentru care trebuie să aloce un procentaj semnificativ din buget. În ciuda controverselor, actualul Guvern arată că ramâne fidel politicii sale de transformare a sistemului educațional într-un motor de creștere și de dezvoltare a României.

Să ne amintim ce a fost în trecut. Modelul din 2010 - 2011 a fost unul de austeritate pentru Educație: tăieri de salarii și pensii, cresterea TVA-ului  și împrumuturi foarte mari de la instituțiile internaționale. Dar progresele făcute de Guvern în ultimii doi ani și jumătate au însemnat accent pe reparațiile sociale pentru profesorii cărora le-au fost tăiate salariile, investițiile în infrastructură și introducerea manualelor digitale.

Printre măsurile luate de Guvern în ultimii doi ani în domeniul educației se mai numără:

  • Creșterea bugetului educației la peste 22 miliarde de lei;
  • Creșterea cu 10% a salariilor profesorilor debutanți, asistenților și preparatorilor universitari;
  • Majorarea cu 10% a subvenției acordate de la bugetul de stat pentru căminele și cantinele din campusurile universitare
  • Conectarea a 2,446 de școli din mediul rural și mic urban la Internet (acces pentru aprox. 715.000 elevi si aprox. 56.000 profesori);
  • Peste 1.200 de microbuze, autobuze și autocare achiziționate și distribuite pentru transportul elevilor;
  • Lucrări finanțare din fonduri europene la circa 500 de școli, care vor fi finalizate în 2016;
  • Relansarea școlilor profesionale și acordarea de burse lunare de 200 de lei elevilor care se înscriu;
  • Modernizarea programei școlare prin introducerea de discipline opționale și creșterea numărului de ore de mișcare și educație fizică;
  • Plata unui miliard de lei pentru hotărârile judecătorești prin care profesorii titulari și-au caștigat drepturile tăiate în 2010.
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ