Verdict CCR pe legea lui Şerban Nicolae care desfiinţează ascultarea telefoanelor

| 20 noi, 17:50

CCR va discuta, marţi, sesizarea Partidului Naţional Liberal cu privire la proiectul de lege referitor la protecţia datelor cu caracter personal în procesul penal, lege iniţiată de senatorul PSD Şerban Nicolae. Legea îi forţează pe operatorii de telefonie să-şi anunţe clienţii când sunt ascultaţi.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 10 octombrie, proiectul de lege iniţiat de Şerban Nicolae privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente.

Proiectul prevede că prelucrarea datelor cu caracter personal pentru realizarea activităţilor de menţinere şi asigurare a ordinii şi siguranţei publice se realizează numai dacă acestea sunt prevăzute de lege şi sunt necesare pentru prevenirea unui pericol cel puţin asupra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane ori a proprietăţii acesteia, precum şi pentru combaterea infracţiunilor.

PNL a ridicat la CCR obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente, cererea fiind formulată de un număr de 63 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL.

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, anunţa pe 16 octombrie că PNL va sesiza Curtea Constituţională în legătură cu proiectul de lege referitor la protecţia datelor cu caracter personal în procesul penal.

"Anunţăm public că Partidul Naţional Liberal depune sesizare la Curtea Constituţională împotriva legii lui Şerban Nicolae care afirmă că transpune Directiva europeană cu privire la folosirea datelor cu caracter personal în procesul penal, însă, de fapt, această lege, această iniţiativă a lui Şerban Nicolae - PSD modifică printr-o lege ordinară o lege organică şi anume Codul de procedură penală şi transformă operatorii de telefonie mobilă în agenţi de informare cu privire la mandatele de ascultare care sunt secrete şi sunt date de judecători", explica Turcan.

Ea susţinea că guvernarea PSD - ALDE foloseşte cadrul european ca pretext pentru măsuri antiromâneşti şi antieuropene.

Tag-uri: serban nicolae
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ